În ciuda fermierilor aduși n pragul falimentului de importurile masive de cereale provenite din Ucraina sub pretextul tranzitării acestora prin rutele alternative, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dat asigurări, vineri la discuțiile de la Galaţi cu înalţi reprezentanţi ai SUA, ai Uniunii Europene și ai Republicii Moldova pe tema tranzitului grânelor ucrainene, că va lua măsuri pentru creșterea capacitîții de la 2 la 4 milioane de tone în fiecare lună.

Aceasta, în timp ce Polonia a prelungească și din septembrie interzicerea tranzitului grânelor din Ucraina, la presiunea fermierilor, care au acuzat importuri masive de cereale din țara invadată de Rusia.

Ucraina: „Măsură neprietenoasă” decizia Poloniei de a menține interdicția asupra importurilor agricole ucrainene

„A fost o întâlnire extrem de bună, fructuoasă, care ne va duce prin măsurile pe care le vom lua la creşterea capacităţii de tranzit a cerealelor care provin din Ucraina, prin România, astfel încât de la peste 2 milioane de tone cât avem acum lunar să ajungem la ţinta pe care ne-am propus-o în perioada următoare şi anume de aproape 4 milioane de tone”, a declarat Grindeanu.

Ulterior, el a scris pe Facebook: „Sprijinul României pentru Ucraina a fost apreciat, #România facilitând exportul a milioane de tone de cereale ucrainene. SUA și-au reafirmat angajamentul de a acorda asistență financiară vecinilor Ucrainei, printre care și României, pentru a achiziționa pilotine și pentru a facilita transbordarea și tranzitul transfrontalier. Măsurile vor include sprijinul SUA pentru extinderea rutelor alternative de export, modernizarea punctelor de trecere a frontierei ucrainene, modernizarea infrastructurii critice pentru transportul feroviar și rutier, dar și sprijinirea dezvoltării capacităților de export a sectorului privat de-a lungul Dunării”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version