Premierul Viorica Dăncilă a anunțat marți seară, după ce a ieșit întărită de picarea moțiunii de cenzură depusă de PNL, care a obținut doar 200 de voturi din 233 necesare, că ia în calcul restructurarea Executivului, pentru a evita “blocajele” președintelui Klaus Iohannis – care a respins numirea lui Titus Corlățean în funcția de vicepremier.

„Luăm în calcul şi restructurare, vom decide cu colegii pe ce variantă vom merge, astfel încât să nu mai avem aceste blocaje. Cred că rezultatul de la moţiunea de cenzură ne permite să avem o restructurare şi să luăm în calcul acest aspect”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi seară, la România Tv.

Ea susține că a încercat să aibă “o înţelegere şi un consens” cu preşedintele Iohannis, însă acesta “a intrat în logica de campanie electorală”.

“M-aş fi aşteptat de la domnul preşedinte să fie unul al tuturor românilor. Eu cred că pentru proiecte importante pentru ţară ar trebui să existe colaborare şi consens, atât cu preşedintele, cât şi cu partidele politice. Pe de altă parte s-a intrat în logica de campanie. Deci mă aştept în perioadă următoare la această luptă politică. Cred că da, pentru că deja domnul preşedinte e în campanie electorală şi pe măsură ce se apropie alegere aceste blocaje vor fi mult mai mult”, a spus Dăncilă.

Ea candidează la șefia PSD, după ce Liviu Dragnea a intrat la pușcărie. Congresul PSD va avea loc pe 29 iulie.

Dăncilă a mai anunţat că în luna iulie va fi făcută o evaluare pe primele şase luni ale acestui an a activităţii Guvernului, pe fiecare minister în parte.

Viorica Dăncilă nu a vrut, la ordinul lui Liviu Dragnea, restructurarea Guvernului la mijlocul lui aprilie, temându-se că îi va pica guvernul la vot în Parlament. Acum însă, ea a primit confirmarea de la parlamentarii PSD și ALDE că va avea susținere la vot, în cazul restructurării Executivului.

UPDATE: Tăriceanu a făcut o analiză a activității miniștrilor ALDE și va decide remanierea a trei dintre ei:

Tăriceanu decide “remanierea lărgită” a miniștrilor ALDE. Pe făraș: Meleșcanu, Viorel Ilie și Anton
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version