Prefectul interimar Speranța Cliseru nu ar fi anunțat-o pe Carmen Dan de ordinul dat Jandarmeriei de evacuare în forță a celor 110.000 de protestatari din Piața Victoriei în 10 august, la Mitingul Diasporei.
 
 
Cel puțin așa susține ministrul de Interne, Carmen Dan.
Iată ce a declarat aceasta marți, după audierea din Comisia pentru Apărare din cadrul Camerei Deputaților:
 
“În jurul prânzului, am ajuns la minister și discutăm neapărat de niște rapoarte, nu s-au întocmit niște note scrise care au ajuns pe masa ministrului, conform fluxului informațional, ministrul a primit informări pe tot parcursul zilei prin Direcția Generală de Management Operational. Am făcut precizarea că nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august”.
 
Întrebată dacă nu a știu că prefectul semnase ordinul de evacuare a Pieței Victoria, Carmen Dan a replicat: ” Am primit informația pe fluxul informațional pe care vi l-am precizat, conform prevederilor legale, după ce s-a semnat ordinul de restabilire”.
 
Ministrul de Interne susține că nu a primit o invitație oficială din partea Comisiei de Apărare, dar a considerat oportun să vină și să pună la dispoziția Comisiei raportul pe care l-a întocmit asupra evenimentelor din 10 august și pe care l-a clasificat. 
 
“Există o procedură legală. Avem posiblitatea să punem la dispoziție acest raport. Dacă mai sunt întrebări, după ce aceștia vor parcurge acest raport, suntem oricând la dispoziția Comisiei. Dincolo de aceste dispute politce, mă bucur că am avut ocazia să particip și să răspund la întrebări. Poliția își face treaba în continuare, Jandarmeria își face treaba în continuare și pe măsură ce vom avea informații despre dosare, despre identificare persoanelor care se fac vinovate, vi le vom pune la dispoziție cu absolute celeritate. Cred că domnul președinte al Comisie va putea parcurge pașii pentru punerea la dispoziție a raportului și imediat ce va fi finalizată, noi vom pune la dispoziție acest raport”, a mai spus ministrul.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version