Aflat la un pas de a fi arestat preventiv pentru implicarea sa în Mafia Retrocedărilor Ilegale, deputatul Ioan Oltean continuă să se considere nevinovat şi să spună că este doar o victimă.

Ioan Oltean (sursa foto jurnalul.ro)
Ioan Oltean sursa foto jurnalulro

Ioan Oltean a fost acuzat de trafic de influenţă şi de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că Oltean a încasat 600.000 de euro de la afaceristul Mihai Rotaru, patronul clubului de fotbal CS Universitatea Craiova, pentru a se folosi de influenţa avută asupra şefilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru a-l ajuta pe Oltean să pună mâna pe despăgubiri uriaşe pentru un teren supraevaluat.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat, deja, aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea lui Oltean, urmând ca plenul Camerei Deputaţilor să decidă dacă fostul vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal poate fi arestat.

Până la votul din plen, care va avea loc săptămâna viitoare, Oltean a ţinut să precizeze că “sunt victima unui sistem pe care partidul din care am făcut parte l-a construit şi l-a consolidat”.

De asemenea, într-un interviu acordat pentru luju.ro, Oltean a anunţat că “este drama vieţii mele, este tragedia vieţii mele, că sunt pus într-o situaţie extrem de delicată, aceea de a fi autorul unei fapte pe care eu nu am săvârşit-o. Este ceva, dacă vreţi, asemănător cu anii ’50, când beţivul unui sat îl reclamă la partid pe gospodarul satului că a vorbit ceva urât de Partidul Comunist, după care a venit, l-a luat şi l-a închis. Sau, mai sugestiv, este ceva asemănător Inchiziţiei spaniole sau medievale, când inchizitorul avea dreptate, indiferent care era realitatea”.

Oltean şi-a acuzat colegii din Parlament că “sunt foarte slabi. Sunt lipsiţi de personalitate. DNA conduce Parlamentul. Este incontestabil. Parlamentul nu mai face altceva decât să execute ceea ce comandă DNA”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version