Klaus Iohannis, preşedintele României, s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Sorin Grindeanu şi cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

iohannis

Întâlnirea a fost solicitată de Iohannis după ce în public au apărut informaţii conform cărora guvernarea Cioloş ar fi pasat guvernării Grindeanu un buget cu o gaură de circa 10 miliarde de lei, gaură rezultată din estimări nerealiste.

Oarecum surprinzător, deşi măcar teoretic se află în tabără politică diferită faţă de Grindeanu şi Viorel Ştefan, preşedintele Klaus Iohannis a avut un discurs ce a lăsat să se înţeleagă că şeful statului bate în retragere.

Pe de o parte, Iohannis a precizat că “datele cu care au venit premierul şi ministrul de Finanţe sunt date pe care le avem şi noi”, pe de altă parte, preşedintele a recunoscut că “ştim cu toţii că nu este neapărat vorba despre o gaură în buget, ci despre venituri nerealizate despre care alţii trebuie să dea explicaţii”.

Nu în ultimul rând, Iohannis a recunoscut că “discuţia de astăzi a fost atât de bună încât m-a convins să promulg, în zilele următoare, legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile şi impozitul pe venit pentru pensiile de sub 2.000 de lei”.

Iohannis a precizat că a primit asigurări că guvernul Grindeanu va menţine promisiunea de alocare a 2% din PIB către armată.

Totuşi, şeful statului consideră că “nu va fi deloc uşor să se construiască un buget care să se încadreze în deficitul obligatoriu de 3% din PIB”.

Iohannis nu a ezitat să comenteze unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului, cel al înregistrărilor în care Traian Băsescu ar fi recunoscut că mai multe dosare penale ar fi fost măsluite graţie binomului Kovesi-Coldea.

Răspunsul lui Iohannis a fost ferm: “A văzut cineva aceste înregistrări? Foarte bine, dacă le are, să le dea pe mâna procurorilor”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version