Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după eliminarea candidatului comun al PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, din competiția pentru funcția de primar general al Capitalei că nu a fost condultat de Marcel Ciolacu și Nicolae ciucă, ci doar „informat la finalul negocierilor”.

„Chiar nu este un mare succes al coaliției, ca să mă exprim așa. Prefer să nu comentez deciziile în materie de ales candidați și de felul în care se vor poziționa. Discuțiile s-au purtat ieri și azi-noapte. N-am fost acolo, ca să fiu în c0ntact nemijlocit, deci… am aflat rezultatele. Important este ca această soluție de candidați separați pe București să nu ducă la niște lupte în interiorul coaliției care să se reflecte negativ asupra activității Guvernului. Și cred că există capacitatea din partea celor două partide să separe activitățile electorale de cele guvernamentale. Cred că toată lumea își amintește că această coaliție a fost încurajată de mine, pentru că am avut nevoie de un guvern stabil, un guvern cu o majotitate, ca sa trecem cu bine prin crizele succesive. Deci obiectul acestei coaliții a fost stabilitatea și trecerea prin crize. Cred că mai are potențial această coaliție, în viitor. Sigur, acuma, în toiul campaniilor electorale va fi un pic mai complicat de a menține buna înțelegere la cotă maximă”, a spus Iohannis, aflat în vizită la Seul, Coreea de Sud.

„La sfârșitul negocierilor am fost informat, da”, a răspuns el unei întrebări.

Întrebat totuși dacă a fost consultat în privința retragerii lui Cîrstoiu el a negat: „Nu este președintelui să facă caracterizări, eu sunt președintele României. În privința consultării, nu am dorit să intru în aceste discuții. Nu am fost consultat pentru că nu am dorit”, a spus Iohannis.

Ciolacu și Ciucă i-au dat un brânci pe scări lui Cîrstoiu, după doar o lună. Piedone triumfă
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version