Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Guvernului Dăncilă “să vină urgent cu soluții” pentru rezolvarea situației deosebit de grave în care s-a ajuns după aplicarea Legii recursului compensatoriu, respectiv pentru stoparea eliberării din închisoare a condamnaților periculoși.

“Mulți au observat au discutat despre delincvenți eliberați mai repede în baza recursului compensatoriu deoarece condițiile din închisori sunt proaste, în baza unei legi în vigoare. Trebuie spus foarte clar: siguranța cetățeanului român nu e negociabilă. Trebuie să tragem câteva concluzii și să venim cu măsuri care să permită omului de rând să stea liniștit”, a declarat șeful statului, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

“Am observat tot felul de poziții și la guvernanți, și din majoritate, și din opoziție: se caută un vinovat. vă spun clar că nu asta e soluția De aceea, solicit Guvernului să facă într-un timp scurt o analiză profundă și să vină cu soluții. Aceste soluții trebuie să vină de la guvern, de la Ministerul Justiției, se poate intra în procedurp foarte rapidă în parlament, se poate corecta legislația. Singurul lucru inacceptabil e ca lumea să caute vinovați în loc să caute soluții”, a adăugat președintele Iohannis.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version