Președintele Klaus Iohannis a refuzat, marți, numirea lui Eugen Nicolicea, Oana Florea și Tit Liviu Brăiloiu în funcția de miniști propuși de PSD în locul lui Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero.

„Această remaniere e un fel de farsă. Nu are absolut nimic de-a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, cu agenda României. E cauzată de o răfuială din interiorul PSD. Este neavenită. Avem cele trei demisii și la un moment dat evident că aceste trei persoane vor pleca. Cele trei propuneri care au fost făcute sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă”, a spus Iohannis, într-o declarație de presă la Cotroceni.
 
Șeful statului a argumentat că persoanele propuse – Eugen Nicolicea la Justiție, Oana Florea la Fonduri Europene și Tit Liviu Brăiloiu pentru Diaspora – „nu sunt pregătite, nu au ținuta necesară pentru a ocupa portofoliile”.
 
Șeful statului a precizat că a avut o discuție telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, propunând fie alte propuneri, fie desemnarea unor miniștri interimari până la niște propuneri pe care le poate accepta.
 
“Dacă Parlamentul încearcă o restructurare, vom vedea dacă vor reuși”
 
“Pentru a merge totuși mai departe, am discutat telefonic cu premierul și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri pentru miniștri interimari până la niște propuneri pe care le pot accepta. A răspuns că se va gândi și va veni cu o soluție. Dacă Parlamentul încearcă o restructurare, vom vedea dacă vor reuși. O astfel de încercare aș tratat-o ca pe o încercare de a-l ocoli pe președinte. Vom vedea ce acțiuni juridice s-ar impune atunci. Nu iau act de aceste demisii până nu știu ce persoane vor prelua portofoliile”, a mai spus președintele.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version