Preşedintele Klaus Iohannis a fost asaltat miercuri de jurnaliști, la Parlament, cu întrebarea dacă va prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European, așa cum se vehiculează în spațiul public.

„Eu sunt acum preşedintele României şi mă simt confortabil în această postură”, a declarat Iohannis, râzând.

El nu a infirmat însă că ar putea accepta a funcție la nivel european.

Evident, adversarii politici au tot interesul ca Iohannis să nu mai candideze pentru al doilea mandat de președinte al României.

De altfel, Liviu Dragnea a anunțat deja că PSD se pregătește să sprijine candidatura unui politician român în această funcție. Însă nu a precizat că Iohannis este singurul care se califică. 

PNL s-a grăbit să anuțe că îl susține pe Iohannis pentru al doilea mandat de președinte al României.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version