Președintele Klaus Iohannis le-a bătut obrazul oficialilor europeni, miercuri, după ce a „ratat” funcția lui Charles Michel, care nu s-a mai retras de la președinția Consiliului European, în care PNL-iștii îl și vedeau instalat.

„Ar fi inadmisibil ca nicio poziţie de nivel înalt din cadrul UE să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea de est”, le-a transmis Iohannis, chiar înaintea discursului său în plenul Parlamentului European

El s-a cerut pe față în staff-ul UE, invocând faptul că „foarte mulţi est-europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte”.

Întrebat de jurnaliști dacă există posibilitatea ca el să ocupe o funcţie europeană după alegerile europarlamentare din 9 iunie, Iohannis a spus:

„În ce mă priveşte pe mine, nu cred că este momentul să fac speculaţii. Sunt preşedintele României. Sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziţii. Ar fi inadmisibil ca nicio poziţie de nivel înalt din cadrul UE să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea de est. Cred că în 2019 s-a greşit. Toate poziţiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, nu asta e discuţia, din vechea Europă, şi este unul din motivele pentru care foarte mulţi est-europeni se consideră puţin lăsaţi deoparte. Este o eroare şi sper ca, de data aceasta, această eroare să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înţeleagă că alegerea acestui leadership trebuie să se facă şi ţinând cont de criteriul regional. Este bine să avem persoane din vechea Europă, din est, este bine să fie din nord, din sud”.

„Aceste chestiuni nu trebuie niciodată neglijate fiindcă ele ar adânci nişte falii care preferăm noi să fie închise”, a avertizat el.

Klaus Iohannis a susținut un discurs în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg în sesiune în cadrul dezbaterii „This is Europe”.

„Uniunea Europeană înseamnă un spațiu al siguranței, al protecției, al prosperității, al diversității și al liberei circulații, iar România este probabil unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a Uniunii. Aderarea ne-a adus beneficii indiscutabile și dintre cele mai concrete. Ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene și maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre. Doar astfel vom avea reflectarea corectă și concretă a contribuției pe care România o aduce la consolidarea securității întregii Uniuni. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-am transmis astăzi, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European cu tema „This is Europe” (Aceasta este Europa). În aceste vremuri dificile din punct de vedere geopolitic și marcate de dificultăți socio-economice, viitorul Europei depinde de capacitatea Uniunii de a le oferi cetățenilor răspunsuri sincere și de a le livra rezultate concrete în ceea ce privește educația, sănătatea, prosperitatea, securitatea climatică și oportunitățile de angajare. În acest context, am vorbit despre puterea incontestabilă a „unei singure Europe” și am pledat pentru necesitatea de a rămâne uniți, astfel încât să găsim cele mai bune soluții la toate aceste probleme cu care ne confruntăm. Abordările noastre trebuie să vizeze sporirea funcționalității sistemelor democratice, dezvoltarea tehnologiei, inclusiv în ceea ce privește inteligența artificială, stimularea competitivității, tranziția ecologică și digitală, eficiența energetică. În urmă cu cinci ani, am adoptat Declarația de la Sibiu, iar angajamentele asumate atunci sunt și acum valabile. Unitatea, solidaritatea, coeziunea, statul de drept – acestea continuă să se afle în centrul acțiunii noastre europene comune. Voi rămâne, în eforturile mele viitoare, profund fidel acestor valori și principii, convins fiind că împreună putem menține Uniunea Europeană pe calea succesului”, a scris Iohannis, pe Facebook, o sinteză a discursului său.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version