Președintele Klaus Iohannis a cerut în mod public premierului Viorica Dăncilă, miercuri, în a doua zi de la publicarea raportului GRECO – în care experții europeni solicită instistent desființarea Secției speciale de investigarea a infracțiunilor din justiție (SIIJ) – să inițieze un proiect de lege, în conformitate cu voința cetățenilor și recomandările GRECO, și să “corecteze și această anomalie, Secția specială”.   

“Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la GRECO. Concluziile celor două raporate GRECO, adoptate pe 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnficativă de guvern, arată multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD ALDE în ultimii doi ani prin modificarea leSgislației penale și a justiției. (…) Solicit Guvernului să elaboreze cu celeritate un proiect de lege, care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers să i se ralieze și CSM, cu asumarea rolului de garant al independenței justiției“, a spus Iohannis, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a arătat că “e extrem de îngrijorător că, din cauza intereselor guvernării, România continuă să fie în atenția organismelor europene”.

“Procesul de legiferare nu s-a îmbunătățit, constanta Guvernului fiind adoptarea de OUG în domenii importante. Asta constată GRECO în raporate. Aspecte precum pensionarea magistraților, existența secției speciale, sunt chestiuni departe de a fi rezolvate. Acțiunile autorităților române sunt în deplină contradicție cu recomandările GRECO. Procedura privind numirile în funcții înalte din parchete e în continuare bazată pe criterii subiective, în care CSM are un rol pur decorativ”, a reclamat președintele.

Iohannis a acuzat Guvernarea PSD ALDE că are multe alte restanțe, de la corupția membrilor Parlamentului, la capacitatea ANI de a preveni incompatibilitățile: “Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu raportul MCV și cu rapoartele Comisiei de la Veneția. Organismele europene semnalează constant că așa-zisa reformă merge într-o direcție greșită, guvernul ignoră toate avertismentele. Românii au decis prin vot pe 26 mai că România nu trebuie să părăsească parcursul european, iar intervențiile din justiție trebuie să înceteze.Majoritatea PSD ALDE, într-un dispreț total, e cea care contribuie la perpetuarea pe o durată nedeterminată a efectelor nocive ale acestora”.

“D-na premier, într-o jalnică încercare de manipulare, ne anunță că nu dă OUG în justiție”

Președintele a acuzat-o direct pe Viorica Dăncilă: “Dna premier, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare, ne anunță că nu dă OUG în justiție. Dna premier ignoră că Guvernul are drept de inițiativă legislativă, deci posibilitatea de a elabora un proiect de lege care să pună în acord voința cetățenilor. Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD ALDE acționează împotriva voinței și interesului românilor”.

Întrebat despre faptul că PSD, prin Florin Iordache, a respins desființarea secției speciale, Iohannis a spus că acest lucru trebuie făcut “nu prin OUG, ci prin lege; toată lumea a înțeles că secția e o anomalie, în consecință guvernul să vină urgent cu un proiect de lege să corecteze anomalia. Sigur, decizia este a Parlamentului, dar inițiativa trebuie să fie a Guvernului. Solicit, în numele românilor, ca PSD să-și revină și să corecteze legislația pe care tot ei au modificat-o”.

Despre disputa dintre șefa CSM, Lia Savonea, și ministrul Justiției, Ana Birchall, pe tema numirii șefei Secției speciale, șeful statului a spus: “Lucrurile se vor lămuri, amândouă doamnele sunt în CSM”.

Întrebat de ce crede că PSD ALDE vor vota o asemenea lege pentru desființarea Secției speciale, președintele a răspuns: “Eu solicit, în numele românilor, să-și revină PSD și să corecteze legislația pe care tot ei au stricat-o”.

Totodată, chestionat dacă se impune existența unei alte entități care să ancheteze infracțiunile din justiție, iohannis a spus: “CSM va analiza aceste chestiuni”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version