Florin Iordache, fostul ministru al Justiției care a inițiat OUG 13 de dezincriminare a abuzului în serviciu pentru prejudicii mai mari de 200.000 de lei, le transmite zecilor de mii de români care au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară pentru a protesta împotriva modificării Legilor Justiției, că nu cunosc proiectul legislativ.

“Solicitările din piaţă noi tocmai le-am transpus în lege”, a declarat Iordache luni  la Palatul Parlamentului.

“Ori există o foarte mare dezinformare, ori cei care protestează nu cunosc legile, pentru că cele două probleme invocate: cea cu numirea şi revocarea procurorilor – noi am prevăzut ca preşedintele să fie cel care are ultima semnătură-, iar în ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară – noi am prevăzut să fie instituţie independentă. Deci, repet, dacă protestăm, hai să ne uităm şi pe legi”, a adăugat el

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version