Trimis în judecată de DNA în urmă cu un an pentru o mită de 5,3 milioane de euro, Marin Anton a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Giurgiu abia în ședința de luni a Biroului Executiv al partidului, după ce a făcut vineri o afirmație extrem de scandaloasă.

Marin Anton sursa foto jurnalgiurgiuveanro

 

Concret, liberalul Anton a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că va avea o „problemă” acasă dacă PSD dă amnistia pentru că familia lui va vota cu social-democrații la alegeri. Acesta a mai susținut că are o părere bună despre Florin Iordache.

Atenție! Anton nu a fost exclus din PNL.

Secretar de stat din Ministerul Transporturilor, trimis în judecată pentru o “atenție” de 5,3 milioane de euro

Iată ce spune DNA: “Procurorii din cadrul DNA, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Anton Marin, la data faptei secretar de stat și vicepreședinte al Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită”.

“În perioada iunie-noiembrie 2009, inculpatul Anton Marin, în calitatea menționată mai sus, a acceptat promisiunea și ulterior, a primit, de la reprezentantul filialei din România a companiei internaționale care avea în executare contractul de modernizare a aeroportului Otopeni, suma totală de 22.760.654 lei (aproximativ 5.3 milioane euro, la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3.5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuție a lucrărilor”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version