La aproape două săptămâni de la izbucnirea scandalului pe tema ordonanței de urgență privind grațierea și a celi de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, liderul UDMR, Kelemen Hunor, își exprimă poziția în mod public asupra acesteia din urmă, însă nu scoate un cuvânt despre grațiere.

Kelemen Hunor UDMR 2

“Este greșită acea poziție a Guvernului actual să modifice Codurile prin ordonanță pentru că, ori de câte ori s-au făcut modificări ocolind Parlamentul, întotdeauna s-au născut probleme. Propunem ca ambele Coduri să fie modificate în conformitate cu deciziile Curții Constituționale, în Parlament”, a declarat el sâmbătă, în cadrul Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) de la Târgu Mureș.

“Există baze care ne permit să luăm fiecare chestiune problematică, fiecare decizie a Curții Constituționale, toate chestiunile pe care ni le cere și UE ca făcând parte din armonizarea drepturilor, două săptămâni, două luni dacă este nevoie, trebuie să dezbatem, să ne comportăm ca un Parlament și să finalizăm această chestiune. Nu prin ordonanțe și nu prin asumarea răspunderii”, a adăugat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.

El a mai spus că este nevoie de cât mai puține ordonanțe de urgență, iar în “chestiuni grele” cum sunt cele legate de cele două Coduri, nu există nicio altă cale decât dezbaterea parlamentară. Potrivit lui Kelemen, “la sfârșitul dezbaterii parlamentare, cu siguranță vor fi mai puține erori decât prin ordonanță”.

Liderul UDMR a arătat că 40 de prevederi ale celor două Coduri au fost declarate neconstituționale, iar din acest motiv Parlamentul a fost obligat să le modifice, însă Legislativul nu s-a atins de ele.

“Dacă Parlamentul ar fi fost preocupat de această chestiune în mandatul anterior, să coreleze și să corecteze aceste articole eronate… Parlamentul nu a făcut acest lucru preț de câțiva ani pentru că nu s-a atins de Coduri și, ori de câte ori cineva a încercat să lanseze o propunere de modificare, să armonizeze cu decizia Curții, toată lumea a sărit și a întrebat de ce este nevoie de rectificare, motiv pentru care politicienii au renunțat la acest subiect”, a mai susținut Kelemen Hunor.

“OUG aprobate de Guvernul Cioloș, în loc să îmbunătățească au stricat”

El nu s-a putut însă abține să nu se declare de acord cu PSD referitor la faptul că “în 2016, Guvernul Cioloș prin ordonanță de urgență, fără dezbatere publică și de pe o zi pe alta, vrând să se armonizeze cu hotărârea Curții, a modificat cele două Coduri”.

“Atunci nimeni nu a fost deranjat de acest lucru și a fost vorba despre ordonanțele de urgență care, în loc să îmbunătățească au stricat. Au fost acele modificări care ridică Parchetul deasupra magistraților. Atunci a fost OK, atunci nu a durut pe nimeni, nici pe activități în domeniul drepturilor omului, nici pe cei care se îngrijorează de statul de drept. Senatul în campania electorală a adoptat tacit și, de ce nu, pentru că a existat această posibilitate”, a susținut Kelemen Hunor.

Liderul UDMR nu a spus însă de ce Parlamentul ignoră modificarea Codurilor de un an și jumătate de la deciziile CCR pe diferite articole.

Amintim că membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au dat aviz negativ pe proiectul de OUG privind modificarea Codurilor (ca, de altfel, și pe cel privind grațierea), precizând clar că “multe dintre modificările propuse depășesc sfera modificărilor impuse de CCR”.

În schimb, CSM nu a considerat acest lucru atunci când ministrul Raluca Prună, din Guvernul Cioloș, a inițiat modificarea prin OUG a Codurilor, pentru simplul fapt că a introdus exact prevederile din deciziile CSM.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version