Legea prin care votul în Diaspora a fost extins la 3 zile, astfel încât să nu mai existe cozi kilometrice și să poată vota toți românii din străinătate, a fost adoptată, miercuri, în Camera Deputaților – for decizional.

Coadă la secția de votare la Londra Facebook Alin Seserman

Actul normativ a fost adoptat cu 228 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”.

Legea mai prevede ca votul să fie extins și în România până la ora 24.00, la fel ca în ultima zi – duminică – din Diaspora, în cazul în care există cetăţeni în secţia de votare.

Amendamentul prin care publicarea exit-poll-urilor să se facă doar după ora 24:00 din ultima zi de vot a fosr respins.

Iniţiativa legislativă modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.Conform propunerii legislative, “începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen, şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.

Actul normativ interoduce şi obligaţia Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.

Proiectul legislativ prevede, de asemenea, că alegătorii vor putea susţine mai mulţi candidaţi.

„Candidaturile propuese de partidle şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”, prevede modificarea adusă legislaţiei.

În legea în vigoare, un alegător putea susţine un singur candidat.

La propunerea AEP, a fost introdusă modificarea legislaţiei, astfel încât finanţarea campaniilor electorale să poată fi făcută din bugetul partidelor politice. În prezent, doar candidaţii îşi pot finanţa campania electorală, banii fiind apoi rambursaţi.

Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version