Ședință cu scandal, marți, la Senat, unde se discută în plen, pentru votul final, proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraților – prima din pachetul de legi ale Justiției.

Mai întâi, senatorul PNLMario Oprea a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei Senatului a primelor două puncte, respectiv modificarea legilor 303 şi 304.

Liberalul a argumentat că Regulamentul Senatului prevede că un proiect de lege poate fi adoptat după minimum 3 zile de la emiterea Raportului de către Comisia specială condusă de Florin Iordache.

Or, cum raportul a fost aprobat abia luni seară la ora 21.00 și a fost depus la Senat abia marți la ora 10.25, nu au trecut decât o jumătate de oră până la începerea dezbaterilor înainte de votul final pe această lege importantă.

Apoi, senatorul PMP Traian Băsescu a solicitat și el scoaterea de pe ordinea de zi în această sesiune a tuturor legilor care vizează justiţia.

”Parte din modificările făcute acestor legi sunt bune. Sunt legi care funcţionează de 13 ani şi s-au putut constata zone în care se impun anumite ajustări. Pe de altă parte, datorită vitezei cu care s-a lucrat, s-au făcut şi erori formidabile. (…) Pe fondul discuţiilor din societate cred că cel mai bine pentru Parlament ar fi să lase perioada de vacanţă ca o perioadă de dezbatere pentru forma la care s-a ajuns pe aceste legi, să se poată transmite mesajul corect, să se poată recepta de la societate îngrijorările şi să scoatem nişte legi pe care şi societatea şi politicienii să le aprobe”, a precizat Băsescu.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ignorat solicitarea lui Băsescu, astfel că fostul președinte și-a luat senatorii PMP și a părăsit sala de plen.

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut retrimiterea proiectului la comisia Iordache, pentru redactarea unui raport suplimentar. Și această solicitare a fost respinsă.

Apoi, în timpul discursului lui Șerban Nicolae (PSD), senatorii USR au ocupat prezidiul cu deja celebrele pancarte “Toți pentru Justiție”, iar după aceasta niciun membru PSD sau ALDE nu a mai vrut să vină să vorbească la microfon, printre pancartele cu Justiția.

Tăriceanu a anunțat că suspendă ședința “până la revenirea senatorilor USR în bănci”, însă după câteva minute și a reluat-o. A vrut să se grăbească, pentru că are nevoie de timp pentru a supune la vot toate articolele din proiectul de modificare a legii și a da votul final până la sfârșitul zilei.

Deputatul Dan Barna a venit împreună cu colegii săi USR din Cameră în balconul de la Senat, unde le-a declarat jurnaliștilor: “Ei vor ca până la sfârșitul anului Justiția din România să devină un cățeluș în mâna PSD. Ne îndreptăm spre o situație în care România va fi dusă cu 20 de ani înapoi”. 

Noile amendamente adoptate la propunerea PSD şi ALDE conţin următoarele prevederi:

„Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.

Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Nu este îndreptăţită în repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se va îndrepta cu acţiune împotriva ministerului Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile survine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în activitatea prevăzută de alin 4), ministerul Finanţelor publice va sesiza Inspecţia judiciară în vederea constatării existenţei relei credinţe sau gravei neglijenţe a judecătorului sau procurorului care a săvârşit eroarea judiciară, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind CSM.

După rămânerea definită a raportului Inspecţiei judiciare prin care s-a constatat reaua credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului sau procurorului, statul exercită acţiunea în regres împotriva judecătorului sau a procurorului.

 

Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, Secţia civilă. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile la Curtea de Apel Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de către o Curte de Apel învecinată, la alegerea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. 9) se poate exercita calea de atac a recursului la Secţia corespunzătoare a ÎCCJ.

CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea de răspundere profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, diminueze sau să înlăture răspunderea juridică determinată de reaua credinţă sau grava neglijenţă”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version