Președintele țării este obligat, prin noul Cod Administrativ, adoptat marți de Guvernul Dăncilă și care va intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, să numească un ministru în 10 zile și să refuze o singură dată, a anunțat vicepremierul și ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, la finalul ședinței Executivului.

“Legislația actuală nu prevede niciun termen și stăm fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectat”, a declarat Daniel Suciu.
 
O altă modificare se referă la validarea mandatelor consilierilor locali prin hotărârea instanței, nu a comisiei de validare, cum se procedează în prezent.
 
“Reglementăm proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărârea instanței, nu prin hotărârea unei comisii de validare. Cum să valideze un mandat de ales local un consilier sau un ales local care nici măcar el însuși nu este validat? Se întâmplă de multe ori ca o grupare de consilier să nu voteze un alt consilier tocmai pentru a împiedica ulterior alegerea unui viceprimar și intrăm în logica partizanatului. Prin actualul cod acest lucru este rezolvat”, a afirmat Suciu.
Guvernul Dăncilă a adoptat, prin OUG, Codul Administrativ cu pensii nesimțite pentru baronii locali

Suciu: Este fals că orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate

Vicepremierul Daniel Suciu a mai declarat că ipoteza că „orice nobil, ca să nu spun baron local”, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul răspunde este falsă.

Daniel Suciu

 „Aleșii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesității și oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate. Pot înțelege poziția sindicatelor din administrație. Pot înțelege, dar doar până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcționar public să facă o ilegalitate și doar funcționarul public răspunde. Acest lucru este fals. Și o spun cu toată responsabilitatea funcției mele. niciodată niciun ales local nu trebuie să oblige, să sugereze sau să ceară unui funcționar public să încalce legea. Funcționarul public este protejat de o lege specială vizavi de refuzul de a comite un act pe care îl consideră ilegal. În schimb, știm cu toții, la nivelul tuturor ministerelor că există și funcționari care refuză să semneze un act administrativ, deși știu că acest lucru este perfect legal. Totuși, dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcției sale, și acest lucru trebuie să se întâmple și în administrația publică locală. Niciun funcționar nu este încurajat să încalce legea și orice funcționar public trebuie să spună atunci când un șef îi cere încălcarea legii, să îl refuze”, a afirmat Suciu.

El a mai spus că primarii PNL au susținut pensiile pentru primari.

„Am avut la minister primari de la PNL care au exprimat și au susținut de ce consideră că e nevoie de acea indemnizație pentru limită de vârstă. Înțeleg sensibilitatea subiectului. Nici nu vreau să fiu ipocrit și nici nu vreau să consider sau să cataloghez toată categoria primarilor drept hoți, bandiți, nesimțiți, corupți și trăiesc din șpăgi. Este adevărat că și-au asumat această poziție de primari, doar că timp de 15 ani nu au avut dreptul nici măcar la sporul de vechime și au avut o serie întreagă de interdicții. În ziua în care Guvernul, oricare ar fi el, va anula toate pensiile speciale, atunci se va lua decizia de a anula și indemnizațiile de vârstă pentru primari”, a precizat vicepremierul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version