Parlamentul s-a reunit miercuri în plen pentru a-l numi pe liberalul Eugen Nicolăescu în funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR) în locul penalului Bogdan Olteanu, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, după ce a luat o șpagă de 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu în anul 2008, ca să intervină la premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu ca să-l numească pe jurnalistul Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

 

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a fost avizat favorabil, săptămâna trecută, cu 31 de voturi “pentru” și 3 “împotrivă” de comisiile reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, să ocupe perioada rămasă din mandatul de 5 ani pentru care fusese reconfirmat Olteanu în anul 2014 – funcția de viceguvernator al BNR, membru al Consiliului de Administrație al băncii.

Postul a rămas vacant de aproape 10 luni, după demisia lui Bogdan Olteanu cu puțin timp înainte de a fi arestat preventiv.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version