Şefii PSD, UNPR şi ALDE se reunesc, marţi, pentru a discuta despre eventuala impunere a unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Cioloş.

valeriu_steriu_romaniatv.ro

Reprezentanţii partidelor amintite nu sunt mulţumiţi de prestaţia oamenilor lui Cioloş şi susţin că actuala echipă de guvernare a lucrat numai împotriva intereselor românilor.

Se discută mai multe variante, inclusiv posibilitatea impunerii unei moţiuni ferme sau cel puţin a unei moţiuni prin care puterile oamenilor lui Cioloş să fie limitate.

Totuşi, Valeriu Steriu, şeful UNPR, susţine că în acest moment, cu doar câteva luni până la alegeri, nu se impune lansarea unei moţiuni de cenzură.

“În opinia mea, vă spun sincer, nu s-ar impune o moţiune de cenzură. UNPR-ul a militat întotdeauna pentru stabilitatea politică şi evident, chiar dacă lucrurile nu merg în direcţia cea mai mulţumitoare din multe puncte de vedere, credem totuşi că stabilitatea politică este cea care ar fi prioritară în perioada următoare. Vom discuta şi cu partenerii, pentru a vedea şi opinia dânşilor. Ajustările se pot face la nivelul Guvernului şi în eşaloanele de miniştri, nu trebuie neapărat o remaniere de amploare şi instalarea unui Guvern politic cu puţin înaintea unei runde de alegeri care va fi în această toamnă”, a afirmat Valeriu Steriu, într-o intervenţie avută la RFI.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version