Casa Regală a României a anunţat, marţi, moartea celui care a fost Regele Mihai I.

Cum era de aşteptat, cei mai importanţi politicieni de la noi s-au întrecut în mesaje speciale, iar noi am realizat un rezumat al acestora:

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat ţinerea unui moment de reculegere la întâlnirea avută cu ambasadorii statelor membre UE. 

Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor: “Sunt profund întristat de vestea morţii Regelui Mihai! Lunga sa suferinţă nu a putut atenua şocul acestei veşti. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenţei Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanţei sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă şi contribuţia Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial şi în salvgardarea destinului românesc. Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică şi europeană, care-şi respectă propria tradiţie şi propriile valori naţionale. Testamentul său politic este limpede şi nu avem decât să-l urmăm toţi, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”.

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale: “Am aflat cu profundă tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a Majestăţii Sale Mihai I, ultimul rege al României. În numele meu şi al întregii Armate doresc să transmit familiei şi membrilor Casei Regale sincere regrete şi condoleanţe pentru această imensă pierdere. Regele Mihai I va rămâne de-a pururi în istoria neamului românesc drept simbolul naţional ar rezistenţei, dând dovadă de verticalitate şi de un deosebit curaj în momente de cumpănă ale neamului românesc. Sperăm că fermele sale convingeri şi înţelepciunea sa ne vor consolida puterea interioară de a contribui şi de acum înainte la înfăptuirea unei lumi mai bune, aşa cum şi-a dorit-o tot timpul Regele Mihai. În aceste momente suntem cu sufletul alături de Casa Regală, dar şi de toţi românii care l-au apreciat pe Majestatea sa, Regele Mihai I. Dumnezeu să-l odihnească!”.

Premierul Mihai Tudose: “Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate şi demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simţi mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificaţie deosebită pentru naţiunea noastră. Amintirea Majestăţii Sale va rămâne mereu vie. Condoleanţe Casei Regale a României, vă suntem alături şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”.

Dan Barna, preşedintele Uniunii Salvaţi România: “Ultimul senior al istoriei noastre a ieşit din scenă. Majestatea sa Regele Mihai I al României a încheiat astăzi povestea unuia dintre cele mai complexe destine din istoria noastră modernă. A fost simbolul şi speranţa unor generaţii iar de astăzi se aşează în legenda cărţilor noastre de istorie. Dumnezeu să-l odihnească”.

Gabriela Firea, primarul Capitalei: “A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!”.

Traian Băsescu, fost preşedinte al României: “A murit un fost şef de stat. Din patru am rămas trei. A fost un şef de stat de vremuri grele. Dumnezeu să-l ierte. Nu aş comenta şi altceva, nu sunt pregătit”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version