Şapte candidaţi se bat pentru a deveni, începând de marţi, noul preşedinte al Parlamentului European.

ponta sediu psd

Printre cei şapte candidaţi se află şi românul Laurenţiu Rebega, europarlamentar independent, vicepreşedinte al grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii (ENF), licenţiat în zootehnie, absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (2004) şi al Academiei Agricole Grindsted din Danemarca (2006). A fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova (2012-2014), membru al Partidului Conservator, preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a Partidului Conservator şi membru al Alianţei PSD-UNPR-PC. Este europarlamentar independent din 2014, fiind membru în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi în Comisia pentru Petiţii.

Laurentiu Rebega
Laurentiu Rebega

Laurenţiu Rebega se luptă cu adversari tari pentru şefia Parlamentului European, printre rivalii săi aflându-se italianul Antonio Tajani, marele favorit al competiţiei, italianul Gianni Pittella, belgianca Helga Stevens, italianca Eleonora Florenza, britanica Jean Lambert şi italianul Piernicola Pedicini.

Iniţial au fost opt candidaţi la aceste alegeri, dar liberalul Guy Verhofstadt şi-a anunţat oficial retragerea din luptă, dar şi faptul că susţinătorii săi vor vota pentru Tajani.

Unul dintre liderii politici de la noi care a urmărit cu mare atenţie această luptă este fostul premier Victor Ponta.

Acesta a transmis următorul mesaj: “faptul că este prima dată când un român are curajul să candideze la funcţia de Preşedinte al Parlamentului European este de salutat şi felicitat – bravo Laurenţiu! Alături de Corina Creţu, de Ioan Mircea Pascu şi de toţi ceilalţi reprezentanţi ai României în Parlamentul European, Dl. Rebega trebuie să şteargă din memoria colegilor faptul ruşinos al prezenţei unor securişti cu mentalităţi staliniste gen Monica Macovei! Mai ales că acum mulţi europeni încep să înţeleagă, în sfârşit, că aşa zisa “luptă anticorupţie” a fost doar o metodă mafiotă de epurare a adversarilor politici”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version