De curând au apărut informaţii în presă conform cărora guvernanţii pregătesc o modificare a Noului Cod Fiscal, deşi a trecut mai puţin de un an de când acesta a intrat în vigoare.

dragu nou

Imediat, mai mulţi specialişti au atras atenţia în legătură cu posibilitatea ca modificarea Codului fiscal să aducă o creştere de taxe.

S-a propus şi un scenariu care arăta că ar urma să se dubleze contribuţiile de asigurări sociale şi cele pentru sănătate. Măsura ar urma să-i afecteze pe angajaţi, dar şi pe cei care obţin venituri ca profesie liberă, ca PFA sau pe drepturi de autor.

Concret, potrivit unui proiect de Ordonanță a Guvernului obținut de Profit.ro, contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. În schimb, angajatorii vor fi scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS.

De asemenea, averile nejustificate de până la un milion de euro vor primi o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, ca să fie declarate și impozitate cu 16%. După această dată, dacă vor fi depistate de Fisc, vor fi taxate cu 75%.

“E vorba strict de măsuri de simplificare”

Dar Anca Dragu, ministrul Finanţelor, dă asigurări că nu se pune problema de creşteri ale taxelor sau de o creştere a poverii fiscale.

“Nu avem în vedere o asemenea măsură, respectiv o creştere a taxelor. Eu, ca ministru al Finanţelor, nu am în vedere o creştere a taxelor. Predictibilitatea fiscală este foarte importantă pentru economie, nu renunţ la acest principiu. Vom posta pe site proiectul pe care eu mi-l asum, e vorba strict de măsuri de simplificare. Nu va creşte povara fiscală, nu vor fi creşteri de taxe”, a fost mesajul transmis de Anca Dragu în timpul unei intervenţii telefonice la Digi 24.

Ulterior, Ministerul Finanțelor a emis un  comunicat cu o declarație extinsă a ministrului Dragu:

“Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri. În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente.

Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo măsură de creștere a taxării.

În egală măsură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete.

De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale. Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice.

Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version