România stă pe un butoi cu pulbere din cauza dezastrului produs de revoluția fiscală propusă de guvernul PSD-ALDE.
Au fost promise majorări semnificative de salarii, dar majoritatea bugetarilor au primit sume modice în plus la salarii sau chiar au avut pierderi de până la 1.400 de lei.
Din acest motiv aproape că nu avem zi fără proteste de impact mai mic sau mai mare.
Dar autorităților nici că le pasă. După vrăjelile lansate miercuri pe piață, când a spus că oamenii au încasat mai puțini bani pentru că au fost mai puține zile lucrătoare, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a revenit în forță, vineri, alături de Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Cele două au mers să discute cu nemulțumiții din Sănătate, dar au încheiat convorbirile aruncând cu aroganțe maxime în stânga și în dreapta.
Lia Olguța Vasilescu a precizat că “oamenii pot face și 7.000 de greve sau proteste, trebuie să înțeleagă că le-au crescut deja salariile și nu mai avem de unde să le mai dăm și alți bani”.
Pe de altă parte, Sorina Pintea s-a declarat sictirită de faptul că sindicaliștii îi reproșează în continuare plafonarea sporurilor la 30%.
“Păi ce facem acuma? Dăm sporuri maxime la toată lumea? Chiar merită toți sporuri de 100%?”, a fost mesajul ferm transmis de ministrul Sănătății.
Culmea este că mesajul a fost transmis în fața celor de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta care solicitau sporuri maxime pentru toți angajați pentru că toți intră în contact cu pacienții și se expun la boli grave transmisibile. De altfel, cei de acolo transmiteau autorităților că la ei nu există doar 30% riscul de a se îmbolnăvi sau 50% sau 80% ci 100%, așa cum ar trebui să fie și sporurile de pericol.