Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş (PNL), a invocat greaua moștenire, luni la dezbaterea moțiunii simple depuse împotriva lui de USR și Forța Dreptei, amintind că în iunie „când am preluat mandatul, deficitul bugetar era de 37,44 miliarde de lei”, fără să spună însă că acesta aproape s-a dublat de atunci, ajungând la peste 56%.

„În luna iunie când am preluat portofoliul Finanţelor, deficitul bugetar era la cote alarmante, respectiv 2,34% din PIB, ceea ce în termeni nominali a însemnat 37,44 miliarde de lei. Aceasta a fost situaţia grea a României pe care am găsit-o. Pentru toată lumea este foarte clar că am ajuns într-un moment-cheie în care, aşa cum spune vorba românului, „ne-am întins mai mult decât ne este plapuma”, adică am cheltuit numai până în luna mai 2023 cu 37,44 miliarde de lei mai mult decât aveam veniturile realizate. Din acest motiv, Comisia Europeană s-a activat rapid şi în data de 10 iulie 2023 s-a aflat în misiune specială în România pe acest subiect, atrăgându-ne atenţia că trebuie să facem ceva cu problema deficitului bugetar întrucât ne aşteaptă o serie de reforme în faţă prevăzute în PNRR cu costuri enorme şi dacă aşa stau lucrurile ne îndreptăm spre dificultăţi financiare care pentru ţara noastră vor fi greu de rezolvat ulterior “, a declarat ministrul.

Huzurul bugetar pe banii publici, de neoprit! Deficit de 56,46 miliarde lei (3,55% din PIB), la 9 luni

„Cum toate acestea nu erau de ajuns pentru noi, în Programul de convergenţă al României (…) a fost prevăzut pentru anul 2023 o ţintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB fără ca un astfel de obiectiv să fie însoţit de măsuri fiscal-bugetare, de tăiere de cheltuieli publice, de măsuri de combatere a evaziunii fiscale. În lipsa unor măsuri concrete, deficitul bugetar creşte în continuare, deşi ne-am chinuit cu măsuri interne să-l ţinem pe loc în lunile iunie, iulie şi august. Chiar şi aşa, deficitul bugetar a ajuns la cote alarmante la sfârşit de septembrie, respectiv la 3,56 din PIB, adică nu mai puţin de 56,96 miliarde lei, (…) iar datoria publică se apropie vertiginos de 800 de miliarde de lei. Consecinţa, una fără precedent, dobânzile, în acest an, vor depăşi 30 de miliarde de lei, ceea pe viitor va pune presiune şi mai multă pe cheltuielile bugetului de stat”, a adăugat Boloş.

Acesta a arătat că, în lipsa unor măsuri precum cele adoptate de Guvern, riscul cel mai mare este acela de a bloca investiţii de peste 75 de miliarde de euro din fonduri europene.

Moţiunea simplă: USR şi Forţa Dreptei cer demiterea ministrului Boloș: „Crește taxele cu zâmbetul pe buze”

Moţiunea simplă, intitulată „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze”, a fost citită de deputatul USR Claudiu Năsui.

Votul urmează să fie dat în şedinţa de marţia Camerei Deputaților.

Iniţiatorii îl acuză pe ministrul Finanţelor că a dovedit „o viziune îngustă, concentrată doar pe jupuirea privatului”. Potrivit parlamentarilor USR şi membri ai Forţa Dreptei, cheltuielile au explodat, iar Marcel Boloş nu le va reduce “absolut deloc”, ci “va pune mai adânc mâna în buzunarul celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România”.

„Este incredibil şi în acelaşi timp înfiorător cum poate un singur individ să îndrepte cu asemenea dăruire o ţară spre prăpastie. Marcel, cu măsurile sale imprevizibile şi acţiunile sale deliberate împotriva populaţiei, micilor antreprenori şi a mediului de afaceri, pare determinat să scrie un capitol întunecat în istoria economică a României”, se mai susţine în document.

Deciziile ministrului Finanţelor sunt „lipsite de orice analiză şi de înţelegerea impactului lor asupra economiei”.

„În concluzie, domnul Marcel este un pericol pentru antreprenorii români, pentru economia României şi pentru România. Nu are nicio intenţie să reducă vreo cheltuială bugetară şi vrea să crească în continuu taxele. Cu zâmbetul pe buze şi bufnindu-l râsul, ne minte că vrea să protejeze populaţia şi mediul de afaceri. Dar să-l protejeze de cine? Când el e principalul agresor al său. (…) Domnul Marcel nu are nicio legătură cu termenul “liberal” alta decât că îi uzurpă numele. Liberalismul promovează limitarea intervenţiei statului în economie. Dar domnul Marcel s-a dovedit a fi un trădător al ideilor liberale, lovind cu forţă în întreprinderile mici şi mijlocii şi în antreprenorii tineri. Pentru toate acestea, domnul Marcel trebuie să plece”, se mai arată în moţiune.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version