Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au depus marți o moţiune simplă prin care cer demiterea ministrului Finanţelor, Marcel Boloș.

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul Cîțu, a declarat că Boloș „s-a dovedit un dezastru pentru România, un adevărat pericol pentru mediul de afaceri. A mințit luni de zile pe diverse teme, a scos probabil cea mai mare creștere de taxe din istoria statului român, chiar mai mare decât dea din tinpul Băsescu-Boc”.

Violeta Alexandru, fost ministru PNL al Muncii, acum la Forța Dreptei, a declarat, la rândul său: „Moţiunea simplă este denumită ‘Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze’. Unde vrei să duceţi această ţară? Ce este în capul dumneavoastră, făcând o asumare de răspundere, o ordonanţă, noi şi noi măsuri şi decizii pentru a tăia toate sursele de venit ale celor din mediu privat?”.

Semnatarii moţiuniiacuză că deciziile ministrului Finanţelor sunt „lipsite de orice analiză şi de înţelegerea impactului lor asupra economiei”.

„Cu zâmbetul pe buze, domnul Marcel ne anunţă că desfiinţarea pensiilor speciale este o sălbăticie. Este o sălbăticie să fie toţi românii trataţi la fel de acest stat care îi împarte în contribuabili şi speciali. Este sălbăticie, dacă plătim toţi după aceleaşi reguli, să primim toţi pensie după aceleaşi reguli. Este sălbăticie să nu mai fie domnul Marcel şi păpuşarii din spatele lui speciali pe munca românilor. Acel zâmbet nu reflectă compasiune sau înţelegere, ci o batjocură la adresa românilor. Cert, una cu care domnul Marcel e obişnuit. Cuplul celor doi Marceli, Boloş şi Ciolacu, a avut de ales între bunăstarea contribuabililor şi bunăstarea specialilor. Şi au ales. Au ales să nu taie pensiile speciale. Să nu taie schemele de afaceri pe banii statului. Să nu taie contractele bănoase ale baronilor locali. Să nu taie toate privilegiile de care se bucură activul de partid”, mai acuză USR şi Forţa Dreptei.

Conform iniţiatorilor moţiunii, Marcel Boloş şi Marcel Ciolacu „au ales să taie veniturile contribuabililor cu încă o rundă de creşteri de taxe” şi “au lovit în micii antreprenori”.

„Domnul Marcel nu a înţeles că, atunci când ataci întreprinderile mici şi mijlocii, ataci baza unei economii. El a optat pentru un câştig financiar pe termen scurt în detrimentul stabilităţii şi prosperităţii pe termen lung. Această decizie, luată cu zâmbetul pe buze, va avea un efect în cascadă asupra întregii economii, afectând nu doar antreprenorii, ci şi fiecare român care depinde de serviciile şi produsele lor”, se arată în document.

O altă categorie afectată este cea a liber profesioniştilor, cărora li s-a dublat sau chiar triplat taxarea, menţionează semnatarii.

„Măsurile luate de domnul Marcel sunt o trădare nu numai faţă de liberalism, ci şi faţă de clasa de mijloc. În loc să sprijine aceste categorii esenţiale ale societăţii noastre, el a ales să le pună într-o poziţie şi mai vulnerabilă”, se explică în moţiune.

Potrivit semnatarilor, Boloş “loveşte” şi în agricultură şi construcţii, „prin creşterea taxelor pe muncă cu 50% asupra angajaţilor din aceste sectoare”.

Iniţiatorii moţiunii critică şi impunerea unui impozit pentru firmele care au vânzări mai mari de 50 de milioane de euro.

„Domnul Marcel se vaită că nu doarme noaptea. Dar românii pe care îi va băga în faliment de la 1 ianuarie nu dorm noaptea din cauza lui. Pentru că domnul Marcel pierde nopţi nedormite gândindu-se la cum să găsească noi modalităţi de a taxa românii”, se mai arată în moţiunea USR şi Forţa Dreptei.

În opinia acestor partide, limitarea plăţilor cash este “un cadou făcut băncilor”.

„În concluzie, domnul Marcel este un pericol pentru antreprenorii români, pentru economia României şi pentru România. Nu are nicio intenţie să reducă vreo cheltuială bugetară şi vrea să crească în continuu taxele. Cu zâmbetul pe buze şi bufnindu-l râsul, ne minte că vrea să protejeze populaţia şi mediul de afaceri. Dar să-l protejeze de cine? Când el e principalul agresor al său. (…) Domnul Marcel nu are nicio legătură cu termenul “liberal” alta decât că îi uzurpă numele. Liberalismul promovează limitarea intervenţiei statului în economie. Dar domnul Marcel s-a dovedit a fi un trădător al ideilor liberale, lovind cu forţă în întreprinderile mici şi mijlocii şi în antreprenorii tineri. Pentru toate acestea, domnul Marcel trebuie să plece”, transmit semnatarii moţiunii.

Moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, va fi dezbătută lunea viitoare, urmând ca votul să fie dat a doua zi, a decis, marţi, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version