Într-un interviu acordat pentru Europa FM, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi, anunţă că cifrele pe ultimii ani arată că bugetul de stat al României a fost prejudiciat cu peste două miliarde de euro.

sursa foto politicaromaneasca.ro
sursa foto politicaromaneasca.ro

Văcăroiu dă vina, pentru pierderea acestor bani, pe corupţie, neglijenţă în serviciu şi schimbarea permanentă a legislaţiei şi susţine că “cele mai multe prejudicii au fost comise cu bună ştiinţă la nivel guvernamental”.

Văcăroiu îl acuză pe fostul premier, Victor Ponta, că “în 2014 a luat două miliarde de lei de la bugetul de investiţii, i-a transferat în fondul de rezervă al Guvernului şi i-a împărţit nejustificat primarilor şi consiliilor judeţene”.

De asemenea, Văcăroiu dă vina şi pe Direcţia Naţională Anticorupţie pentru modul greoi în care lucrează la anumite dosare, printre care un dosar în care terenul unei instituţii de stat a fost vândut cu 2 euro metrul pătrat, deşi preţul pieţei era de 1.500 de euro metrul pătrat.

Nu în ultimul rând, preşedintele Curţii de Conturi este de părere că România pierde mulţi bani din cauza rambursării ilegale de TVA.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version