Deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, a recidivat, marți, în declarațiile de la tribuna Parlamerntului la adresa românilor de rând.
Nicolicea a susținut în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru Rovana Plumb, că „atunci când simplul cetăţean va fi ales şi va ajunge să dea voturi în Cameră sau va face declaraţii politice în calitate de deputat, va beneficia de acelaşi tratament”.
“Repet pentru toată lumea, că ne-am săturat să arunce cu noroi asupra Parlamentului: parlamentarii n-au imunitate decât pentru voturi şi declaraţii, ceea ce nu este cazul. Ne-am săturat de aceste prostii rostite de la acest microfon şi perpetuate şi multiplicate în spaţiul public”!
„Am constatat că reprezentanţii grupurilor nu au furnizat nici un argument juridic <<pentru>> sau <<împotriva>> cererii de urmărire penală. Dar ceea ce este mai grav – am observat şi la parlamentari cu mai multe mandate că nu cunosc Constituţia pe care au jurat să o respecte. Astfel, o gravă confuzie care nu e făcută prima dată de acea persoană – se confundă imunitatea parlamentară cu protecţia ministrului sau fostului ministru pentru faptele făcute în calitate de ministru”, a spus Nicolicea.
„Aţi văzut cumva acuma să se vorbească de vreo acuzaţie cu privire la voturi sau declaraţii politice? Ci de acuzaţii cu privire la activitatea de fost membru al Guvernului. Imunitatea parlamentară este prevăzută la art. 72 nu la art. 109 şi acolo se spune că deputatul şi senatorul poate fi urmărit şi trimis în judecată pentru fapte care n-au legătură cu voturile. Adică prostia aceea că nu eşti ca un simplu cetăţean este chiar prostie”.
Nicolicea a continuat să susțină că deputatul este trimis în judecată şi urmărit penal ca un simplu cetăţean – deși votul pentru Rovana Plumb a arătat exact contrariul! – şi că singura protecţia pe care o are este pentru fapte pe care nu le poate face simplul cetăţean, şi anume declaraţii în faţa Camerei şi voturi în Cameră.