Deşi unul dintre apropiaţii fostului premier Dacian Cioloş anunţa, încă de săptămâna trecută, că intrarea acestuia în Uniunea Salvaţi România nu mai este o chestiune de actualitate, Nicuşor Dan, preşedintele USR, continuă să vorbească pe această temă.
Liderul USR recunoaşte că nu susţine intrarea lui Cioloş în USR, dar spune că “opinia majoritară în partid este că intrarea lui Dacian Cioloş în USR, în acest moment, este benefică pentru USR. Eu am susţinut opinia contrară, dar USR este un partid democratic şi voi acţiona în acord cu voinţa majorităţii”.
Nicuşor Dan nu a ezitat să-i înţepe pe cei care şi-au dat cu părerea pe marginea acestui subiect precizând că “pe tema intrării lui Dacian Cioloş în USR s-au spus multe neadevăruri şi “jumătăţi de adevăr”. S-au relatat trunchiat lucrurile care s-au întâmplat şi s-au denaturat mult cuvintele pe care le-am spus. De aceea, vă sunt dator cu poziţia mea faţă de acest subiect: Nu a existat o decizie de respingere a intrării lui Dacian Cioloş în USR. De altfel, nimeni nu poate decide să respingă intrarea în USR a oricărei persoane care respectă criteriile de admitere în USR; I-a fost transmisă lui Dacian Cioloş o invitaţie pentru o discuţie privind intrarea în USR (sau colaborarea cu USR) pentru el şi pentru echipa lui. O echipă din USR a fost mandatată pentru acest dialog. Ca urmare, în acest moment decizia de a participa la această discuţie este la Dacian Cioloş”.
Într-un act de sinceritate fără precedent, Nicuşor Dan a precizat că nu-şi doreşte intrarea lui Dacian Cioloş în USR pentru că “brandul Dacian Cioloş este mai bine definit decât brandul USR şi riscăm să ajungem să se spună despre noi că suntem partidul lui Cioloş; în campania electorală şi-a negociat intrarea în PNL şi a apărut pe afişele acestora; pe termen lung, imaginea USR ar putea fi limitată la performanţele guvernului Cioloş”.