Deputații PNL și USR au anunțat că vor ataca legea la Curtea Constituțională.

Camera Deputaților, condusă de condamnatul la 2 ani de închisoare cu suspendare Liviu Dragnea, a adoptat luni la ora 22.00 modificarea Codului de procedură penală cu o prevedere prin care dosarul său de fraudare a referendumului va putea fi rejudecat.

Concret, slugile lui Dragnea din Parlament i-au făcut cadou prevederea prin care vor fi revizuite sentințele nesemnate sau neredactate de către toți magistrații care au participat la proces.

Amintim că sentința prin care liderul PSD a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare nu are la motivare și semnătura judecătoarei Livia Stanciu, care s-a pensionat înainte de a prelua mandatul de judecător la Curtea Constituțională. 

De ce va fi salvat de pușcărie Dragnea? Pentru că are nevoie ca de aer să aibă cazierul curat, deoarece în dosarul Bombonica nu poate scăpa fără condamnare, iar dacă este recidivist merge direct la închisoare. 

Aceasta este însă doar una dintre modificătile actualului Cod de procedură penală care îi salvează de pușcărie pe penali. 

O altă prevedere stipulează că un dosar este clasat dacă nu este trimis în judecată în termen de un an. 

Alta îi salvează pe Tăriceanu și Ponta: instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanță decât dacă apar probe noi.

De asemenea, denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă.

Noul Cod de procedură penală a primit 185 de voturi “pentru”, 87 “împotrivă” și o abținere, deși la dezbateri au fost prezenți 327 de deputați.

Președinte de ședință a fost deputatul PSD Gabriel Vlase, cel pe care Iohannis l-a propus șef la SIE.

Deputații PNL au ieșit din sală la vot – cel mai probabil ca să nu existe trădători printre votanți.

Camera Deputaților este for decizional, astfel că legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version