Nume de politicieni de vârf de la PNL, precum Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur, dar și de la PSD, ca Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, apar în dosarul șpăgii uriașe de 22,4 milioane de euro de la Aeroportul Otopeni.

Arest la domiciliu pentru directorul comercial al Aeroportului Otopeni și alți 3 inculpați reținuți de DNA. Reacția lui Grindeanu

DNA redă, în dosar, discuții dintre George Ivan, fost şef al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), arestat la domiciliu în dosar, şi omul de afaceri Hardan Saadeh, reprezentant al firmei care administrează spaţiile în care funcţionează restaurantele din Aeroportul Otopeni. În discuții se face referire la Rareș Bogdan, relatează, luni, Realitatea Plus.

Iată un fragment din stenograme:

„Ivan George Alexandru: Am mai vorbit cu Rareş.

Hardan Saadeh: Rareş Bogdan?

IGA: Da. «Stai liniştit! Garantat săptămâna viitoare!»

HS: Da? Pe bune? Dacă Cristi e atât de apropiat şi e atât de prieten şi face orice chestie pentru el şi roagă pentru tine, mi se pare… să nu-l servească pe Cristi… Corect sau nu?”.

Ulterior, cei doi discută despre apropierea lui Rareş Bogdan de omul de afaceri Cristian Bălan, şi el anchetat în dosar.

În plus, în referatul DNA se mai arată că: „Bălan Cristian îi comunică martorului faptul că este apropiat de Ambasada Rusiei în România, dându-i chiar exemplu că a înlăturat de pe internet un articol de presă compromiţător pentru sine prin această relaţie cu ambasada”.

Ordonanța prin care procurorul DNA a început urmărirea penală în dosarul șpăgii de la Aeroportul Otopeni are aproape 400 de pagini.

Potrivit G4Media, în document se arată că, în 19 iulie 2022, fostul director al CNAB, George Dumitru Dorobanțu, a depus un denunț în care îl acuză pe Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea Plus, că ar fi făcut presiuni asupra lui.

Dorobanțu a susținut în denunț că un apropiat al lui Păcuraru (care deține prin fiul său 42,6% din Romprest și se află în război cu ceilalți acționari) i-a cerut fie ca CNAB să îi vândă cele 10% din acțiunile Romprest, fie să voteze în concordanță cu Detaco Ltd. 

Vedeţi în materialul video de mai jos un schimb de replici care îl vizează pe Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.

Rareş Bogdan: „Faptul că niște domni vorbeau la o cafenea de unii și alții nu înseamnă absolut nimic!”

De altfel, Rareș avea cunoștință despre stenograme încă de la sfârșitul săptămânii trecute, când a avut o intervenție telefonică la emisiunea „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu:

„Nu comentez așa-zise stenograme și nici discuțiile dintre unii. Oricine poate spune orice despre oricine. Nu am nicio treabă cu povestea asta! Niciuna! Faptul că niște domni vorbeau la o cafenea de unii și alții nu înseamnă absolut nimic, asta a fost și este Frumosul și fascinantul Târg al lui Bucur de la Conu Iancu până la… pregătirea Rotativei din 25 mai 2023″. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version