O singură ordonanță de urgență (OUG) din cele 25 adoptate de Guvernul Orban în 4 februarie, cu o zi înaintea de a fi demis prin moțiunea de cenzură depusă de PSD, a fost publicată în Monitorul Oficial, joi seară (6 februarie) și a intrat în vigoare.
Este vorba despre OUG privind modificarea și completarea Statutului polițiștilor din penitenciare.
Ludovic Orban, premierul demis miercuri, prin moțiune de cenzură, și desemnat din nou de președintele Klaus Iohannis, la 3 luni de la prima numire , a confirmat, indirect, acuzațiile PSD că multe dintre ordonanțele adoptate nu au avizele necesare de la Consiliul Legislativ și consiliul Economic și social (CES).
Orban a declarat, la Digi 24, întrebat de jurnalistul Cosmin Prelipceanu dacă există OUG-uri fără avize: ”Până la urmă, toate ordonanțele vor avea avizele necesare pentru a fi publicate în Monitorul Oficial”.
Premierul a evitat să dea un răspuns tranșant, în ciuda insistențelor jurnalistului, care l-a întrebat dacă sunt adevărate informațiile lansate de PSD, conform cărora numai 9 dintre OUG ar avea avizele necesare. Nici dacă este vreo OUG fără avize nu am putut afla de la Ludovic Orban.
Pe de altă parte, dacă PSD ar avea dreptate că există ordonanțe fără avizele necesare, este ciudat faptul că Guvernul PNL nu le-a trimis măcar pe cele în regulă la Monitorul Oficial, pentru a risipi suspiciunile.
Susținătorii PNL au lansat ipoteza că aceste OUG au fost blocate la Monitorul Oficial chiar de liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților – for în subordinea căruia se află MO.
Numai că nici PNL, nici premierul Orban nu au sărit ca arși, cum ar fi fost normal, în această situație. Dimpotrivă, Orban a făcut apel la calm.
Document publicat de Ponta: OUG pe Sănătate nu are aviz
Liderul PRO România, Victor Ponta, a publicat pe Facebook un document trimis de Consiliul Legislativ secretarului general al Guvernului, potrivit căruia OUG pentru liberalizarea programelor din sănătate nu are avizul Consiliului Legislativ și nu poate intra în vigoare.
Concret, cererea de aviz a ajuns la Consiliul Legislativ abia în 5 februarie, a doua zi după adoptarea OUG, în condițiile în care, pentru adoptare, avizul – chiar dacă este consultativ – este obligatoriu.
Ordonanțele de urgență aprobate în seara de 4 februarie
1. ORDONANȚĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat
3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
4. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
5. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
6. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
7. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional
8. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative
9. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027
10. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid
11. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind recensământul general agricol din România runda 2020
12. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021
13. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE
14. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
15. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
16. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare
17. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei
18. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
19. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare
20. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
21. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
22. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
23. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
24. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
25. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale