Cu 110 voturi “pentru”, unul împotrivă – aparținându-i Ecaterinei Andronescu – și 9 abțineri – ale PMP-iștilor lui Traian Băsescu, cu el în frunte, proiectul legii de aprobare a OUG 14 privind abrogarea OUG 13 de modificare a Codurilor penale a trecut, luni, de Senat. Votul final va fi dat marți, în Camera deputaților – for decizional.

UPDATE 21 februarie: Într-o postare pe Facebook, Băsescu își explică decizia de a se abține de la vot.

Din sală a lipsit șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a părăsit plenul, refuzând să prezideze ședința, criticând PSD pentru că a ales să ”promoveze” legea de respingere a OUG 13.

”Inaugurăm, printr-o pemieră, o situaţie care, după părerea mea, ne pune pe noi, ca Senat şi întreg Parlamentul, într-o situaţie nedorită, care ar putea, dincolo de penibilul situaţiei, să aducă o serie de consecinţe juridice pe viitor”, a mai adăugat preşedintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu a criticat şi faptul că protestele au continuat după abrogarea OUG 13, cu ”patimi aprinse” şi ”ultimatumuri”.

”Este o luptă de putere între cei care sunt votaţi democratic, care înseamnă Parlament, ca instituţie esenţială a democraţie, Guvern, care este expresia majorităţii parlamentare şi cealaltă parte, forţe politice oculte, instituţii care acţionează ocult şi care nu au niciun fel de legitimitate, dar vor cu orice preţ să îşi păstreze puterea pe care au câştigat-o în ultima vreme şi care a dus la toate aceste excese pe care le-aţi văzut”, a spus Tăriceanu.

Însă neașteptată a fost poziția senatorului Traian Băsescu, liderul PMP, care a ales, împreună cu oamenii lui, să se abțină de la vot – ceea ce echivalează cu un vot de respingere.

Astfel, oamenii fostului președinte s-au poziționat de partea senatoarei PSD Ecaterina andronescu, singura care a votat împotrivă. 

sursă foto Mediafax

Schimb de replici între Gorghiu și Băsescu

Senatorii Alina Gorghiu şi Traian Băsescu au avut o dispută în timpul dezbaterilor: fostul şef al statului susține că abuzul în serviciu a fost dezincriminat de CCR, iar Gorghiu – contrariul.

”Azi noi am făcut un lucru inedit. Nu am auzit de abrogarea unei OUG, a unei legi deja abrogată printr-o altă lege. Am creat un precedent. Vă avetizez că jucându-ne cu OUG 13 şi 14, art 297 din Codul Penal şi-a pierdut valabilitatea la expirarea celor 45 de zile de la decizia CCR. Dincolo de a coborî atât de jos instituţia încât să abrogăm legi deja abrogate… (…) Am condamnat emiterea ordonanţei 13 şi îmi menţin punctul de vedere că au făcut o greşeală uriaşă şi au procedat greşit. În momentul de faţă, în Codul Penal, art. 297 cu privire la abuzul în serviciu nu mai există”, a spus Traian Băsescu.

Alina Gorghiu l-a contrazis:

”Atunci când eşti un fost preşedinte de stat ai obligaţia, inclusiv în plenul Senatului, să spui adevărul, chiar dacă nu eşti specialist. Nu o vorbesc despre vânt din pupă sau de tangaj, ci despre o decizie a CCR. Nu tot sistemul judiciar din România este în eroare, numai dl. Băsescu ştie adevărul. Situaţia este un pic invers. (…) Niciun rând din decizia CCR nu dezincriminează abuzul în serviciu”.

Fostul şef al statului a revenit la microfonul central al Senatului:

”Constituţia nu este gestionată nici de domnul Vlasov, de la Camera de Comerţ a României. Când vorbim de Codul Penal, nu e arbitraj. Când vorbim de Constituţie, vorbim de legea supremă a statului”.

Replica lui Băsescu a fost însă catalogată de Gorghiu ca fiind una ”de doi lei”.

”Sunt un inginer mult mai mult decât un jurist de cameră de comerţ”, a continuat Băsescu.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version