Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat, miercuri, o serie de propuneri făcute pentru modificarea legilor justiției.

Printre altele, președintele Klaus Iohannis ar urma să fie eliminat din procesul de numire a șefilor DNA și DIICOT sau a procurorului general, procurorii și judecătorii ar urma să răspundă material pentru erorile judiciare, iar magistrații reclamați pentru fapte penale vor fi anchetați de o structură nou-înființată, alta decât DNA sau DIICOT.

După ce Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, a atacat în termeni duri propunerile lui Tudorel Toader, oamenii lui Traian Băsescu și Dacian Cioloș au pus și ei tunurile pe ministrul Justiției.

Astfel, reprezentanții Platformei România 100, structură condusă de însuși fostul premier Dacian Cioloș, au anunțat că “prin modificările anunțate, independența justiției este pusă în pericol grav. Cariera magistraților va fi mai vulnerabilă la presiuni politice. Revenim la modul în care se făceau jocurile în 2004”.

De asemenea, Eugen Tomac, mâna dreaptă a lui Traian Băsescu din cadrul Partidului Mișcarea Populară, acuză că “ministrul Tudorel Toader nu face decât să pună Justiția la dispoziția Partidului Social Democrat. Ei pun în practică ce și-au dorit dintotdeauna, să aibă control total asupra Justiției. Societatea trebuie să reacționeze”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version