Statul nu îşi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată, spre exemplu, ca peste câţiva ani să plătească o pensie de 66.000″!

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, anunţă modificări în calculul pensilor militare, cu precizarea că ideea corecţiilor a venit după apariţia Legii salarizării.

“Ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, dacă lăsăm aceste pensii de serviciu să se actualizeze cu ceea ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foarte neplăcută de anul viitor, pentru că, din păcate, economia nu poate să susţină astfel de creşteri. Statul nu îşi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată, spre exemplu, ca peste câţiva ani să plătească o pensie de 66.000”, a explicat Vasilescu.

Ea a precizat că pensiile militarilor nu vor mai creşte în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate.

“Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizezază pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu sâmbătă seară, la Antena 3.

Ministrul a explicat că măsura vizează pensiile foarte mari.

“Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârsta foarte mică la pensie. Se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poti ieşi cu o pensie de 120 % faţa de salariu după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale. Se ia 85% din brut la care se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. Dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25% şi le vom creşte fără dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri de 25 % , li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate”, a mai spus ministrul Muncii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version