Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, renunță la funcția în care a fost aleasă la alegerile locale, după ce Liviu Dragnea nu le permite să opteze edililor care au câștigat și alegerile parlamentare. olguta vasilescu, ponta

“Ei nu au candidat ca să tragă lista. Din moment ce au mers în campanie, au vorbit cu oamenii, le-au spus să aibă încredere în ei, atunci vor rămâne aici, în Parlament”, a spus Dragnea, marți.

Nici nu se putea altfel în cazul Olguței Vasilescu, iar aceasta pentru că Dragnea nu vrea să fie arătați cu degetul în Parlament numai el și Victor Ponta, judecați în dosare de corupție.

Inițial, Olguța Vasilescu a declarat, la preluarea mandatului de deputat:

“Încă nu m-am decis. Am termen de 15 zile ca să îmi declar starea de incompatibilitatea, apoi încă 30 de zile ca să pot să optez. Deocamdată nu am luat nicio decizie, dar mi-am făcut toate formalităţile”.

Vasilescu a fost aleasă prima pe lista candidaților PSD Dolj la Camera Deputaților. Ea a mai deținut o funcție în Parlament, de senator, în mandatul 2008-2012. A devenit membru PSD din decembrie 2007, când a părăsit PRM, fiind lansată în politică de Corneliu Vadim Tudor.

Olguța Vasilescu este trimisă în judecată din luna iulie de DNA pentru multiple infracțiuni de corupție, comise în calitate de primar al Craiovei, în campania electorală pentru parlamentarele din decembrie 2012:

  • luare de mită (4 infracțiuni)
  • folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni)
  • spălare de bani (2 infracțiuni).
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version