Liderul PNL Ludovic Orban îi cere demisia lui Liviu dragnea “din toate funcțiile publice pe care le ocupă”, imediat după ce acesta a fost condamnat joi la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul “Bombonica”. 

“România nu mai poate fi sufocată de un individ și de clanul său dominant al cărui singur scop este să-și scape pielea subordonând instituțiile statului român și interesele tuturor cetățenilor. Liviu Dragnea trebuie să-și dea demisia din toate funcțiile publice pe care le ocupă. De un an și jumătate gruparea lui Dragnea încearcă să răstoarne ordinea instituțională și constituțională a acestui stat, călcând în picioare valorile democratice și angajamentele strategice ale României”, afirmă președintele PNL Ludovic Orban, într-un comunicat de presă. 

“În cazul în care Liviu Dragnea nu-și dă demisia, îi invit pe toți parlamentarii majorității să se delimiteze de acest rău absolut pentru România și să se alăture moțiunii de cenzură inițiată de PNL. Este momentul ca România să se elibereze de acest vechil care încearcă să conducă țara ca pe propria moșie, impunând incultura, incompetența și analfabetismul funcțional drept criterii de promovare în funcții publice a celor mai obediente persoane”, spune liderul liberalilor 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version