Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a ironizat pe contracandidatul său la șefia partidului, premierul Florin Cîțu, care promite să aducă un „suflu nou” cu oameni vechi care s-a orientat rapid către noul candidat.
„Să vorbeşti de un suflu nou cu o echipă în spate care o are pe Alina Gorghiu, pe Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Florin Roman şi aşa mai departe – ca să nu fac o listă chiar -, trebuie definit ce însemană un suflu nou”, a replicat Orban.
Vizată, Alina Gorghiu, fostă președintă a PNL – care a pierdut cu brio alegerile anterioare din 2016, inclusiv pe cele de la Primăria Capitalei, și a inițiat proiectul de lege scandalos, privind executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 7 ani şi supravegherea prin brăţară electronică a condamnaților -, a sărit de-un cot, pe Facebook:
„Răspund la provocarea domnului Orban și încerc să definesc ce înseamnă suflul nou și modern în PNL:
- Suflu nou și modern înseamnă să ai curajul de a demisiona când pierzi parlamentarele;
- Suflu nou și modern înseamnă să nu te anunți candidat la președinția pentru 2024, știind că mai sunt multe etape până la desemnarea finală și că un astfel de anunț pripit poate îngropa PNL;
- Suflu nou și modern ar însemna că nu iei singur decizii de care apoi ajunge să le fie rușine membrilor PNL;
- Suflu nou și modern nu înseamnă să tranzacționezi soarta unor ministere importante doar pentru a-ți asigura ție șefia Camerei Deputaților;
- Să ai suflu nou și modern nu înseamnă să le spui celor pe care i-ai pus pe liste la parlamentare sau locale sau numiți în guvern că îți sunt datori să te susțină. Pentru că altfel sunt trădători. Suflul nou și modern trebuie să fie loialitatea celor din partid pentru PNL-ul de mâine, de poimâine și de peste mulți ani, nu pentru cariera unei singure persoane.
PS: Domnule Orban, dvs. cum definiți suflul nou?”.
Amintim că Gorghiu a inițiat un proiect de lege scandalos, care prevedea executarea la domiciliu a pedepselor cu închisoarea de până la 7 ani şi supravegherea prin brăţară electronică a condamnaților.
Proiectul PNL-istei Alina Gorghiu de executare a închisorii la domiciliu, respins definitiv
Pa rândul său, deputatul Florin Roman – care a fost liderul deputaților PNL pe vremea când Orban a fost prim-ministru, dar a pierdut funcția după ce acesta a fost ales președintele Camerei Deputaților -, a scris și el pe Facebook:
„Nimeni nu scapă de atacurile lui Orban. (…) Acum, Ludovic Orban se plimbă singur prin ţara. Şi asta, pentru că nu i-a plăcut meritocraţia, ci mai degrabă slugărnicia”, a mai scris Roman.
Acesta îl acuză pe Orban că încalcă principiile liberale.
„Unde îţi este echipa, Ludovic? Ne vom vedea la fiecare conferinţa judeţeană şi acolo o să se audă adevărul! Nu cu manipulări, minciuni şi jigniri, cum din păcate îţi tratezi colegii care ţi-au adus victorii! Prin astfel de manifestări încalci toate principiile liberale pe care le invoci în spaţiul public”, a mai scris Roman.