Ludovic Orban s-a lansat într-un atac la adresa Gabrielei Firea, duminică, la Conferinţa filialei PNL Bucureşti, spunând că ea și Liviu Dragnea “au primit totul” la alegerile din 2016 – primari, primarul general, Guvern, Parlament, dar nu au dat nimic înapoi.

Liderul PNL s-a enervat că Firea a postat pe Facebook un raport de activitate însoțit de un mesaj în care se victimizează:

“În ultima perioada, activitatea Primariei Capitalei, precum si a mea, au devenit subiectul predilect al opozitiei, in special a PNL – care a ales PMB ca tema de atac in batalia pe functii din interiorul PNL-, in dorinta de a construi inca de pe acum o campanie politica mincinoasa si denigratoare, terfelind proiectele si initiativele actualei Administratii”.

Replica lui Orban a venit pe măsură:

“În ce zi credeţi că şi-a găsit Gabriela Vrânceanu Firea Pandele Dragnea să facă pe Facebook aşa, un soi de postare privind raportul de activitate? Cam subţirel, aşa. Culmea e că raportul de activitate se referă la ce va face în următorii doi ani, pentru că nu are ce spune despre ceea ce a făcut în ultimii doi ani. Astăzi, când PNL are conferinţa organizaţiei municipale PNL Bucureşti. Se pare că doamna Firea nu prea doarme liniştită de când PNL a redevenit ceea ce trebuie să fie şi anume partidul de opoziţie cel mai puternic în Bucureşti, singura alternativa viabilă la harababura, amatorismul şi risipa care se întâmplă în Bucureşti de doi ani. Dragnea le-a cerut totul românilor, bucureştenilor şi a primit totul. PSD, de doi ani, are totul – primari de sectoare, primar general al Capitalei şi Guvernul. Dragnea şi Firea au primit totul. Ce au dat înapoi către bucureşteni? Nimic! (…) Doamna Firea se comportă ca un vânător de vrăjitoare. Ea căută vinovaţi pentru faptul că nu a fost în stare să facă nimic”.

Orban a adăugat că Firea nu a reuşit să pună în funcţiune sistemul de management al traficului, pentru care au fost alocată suma de 56 de milioane de euro:

“Doamna Firea, în postarea de pe Facebook, spune ca a alocat 56 de milioane de euro pentru managementul traficului, pentru semafoare inteligente, pentru fluidizarea traficului, dar eu pot să spun o nerealizare care e penibilă şi ruşinoasă pentru orice primar general în funcţie. Ea nu a reuşit să pună în funcţiune nici măcar sistemul de management al traficului, care a fost realizat în anii 2007-2008. La ora actuală toate investiţiile în semafoare inteligente, în centrul de management al traficului, nu funcţionează”.

El a mai spus că PNL este “singura forţă cu adevărat capabilă să învingă partidul de guvernământ”.

“Am ajuns într-un punct în care foarte greu mai putem tolera acest comportament dictatorial abuziv. De fapt, afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul. Doamna Firea are o coafură plăcută, se îmbracă frumos, dar în ea se ascunde un rău poate şi mai rău decât Pandele”, a mai spus Orban. 

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version