Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

OUG cu cei 50 de bani/l la carburanți, adoptată: Virgil Popescu: „Mă aştept să vedem companii care aplică actul normativ”

UPDATE: OUG nr. 106 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 0657, din 30 iunie.

Ordonanța de urgență (OUG) privind compensarea ridicolă de 50 de bani la litrul de carburanți, de la 1 iulie până la 30 septembrie, a fost adoptată de Guvern, în ședința de joi.

Este un act normativ care vine după patru luni de promisiuni din partea Guvernului și nu se știe dacă va fi pus în aplicare de benzinarii care pierd doar 0,25 bani la litrul de carburanți pe care l-au scumpit la peste 9 lei, în cazul motorinei.

Însuși ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut, la briefingul de presă de la finalul ședinței Executivului:

„Ordonanţa intră în vigoare în această noapte şi mă aştept ca în perioada imediat următoare să vedem în piaţă companii care aplică această ordonanţă. Sigur, probabil că o să mă întrebați „când credeți”. Să le lăsăm totuși un termen scurt, evident, în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată să aceste modificări. Mulțumesc”.

„Atât s-a putut”, au strigat în cor Ciucă și Iohannis secondați de Chirițoiu, după ce Guvernul a câștigat peste 600 de milșioane de euro din scumpirea carburanților, bani „investiți” în noile angajări la stat”

OUG prevede compensarea cu 50 de bani/l preţul carburanţilor, ajuns deja la 9,3 lei în cazul motorinei și la 8,63 lei lei în cel al benzinei, care s-au scumpit în cascadă, în ultimele 6 luni.

Virgil Popescu și Mihai Diaconu MFP

La briefingul de presă s-a aflat și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Mihai Diaconu, care a precizat că impactul nu va fi de 2 miliarde de lei, astfel că „nu ne așteptăm la o creștere a deficitului”. „Creșterea prețului ar fi dus la scăderea consumului, care ar fi dus la încasări mai mici pe partea de acciză. În principiu credem că se vor compensa. Rămâne de văzut, depinde de câți operatori aplică Ordonanța. (..) Din estimările noastre costurile doar ale statului vor fi de 800 milioane de lei, sunt calcule facute de specialiști de la Ministerului Energiei. Impactul ar fi fost mult mai mare dacă prețurile ar fi crescut în continuare, după cum știți benzina este luată în calcul la calculul inflației.”

Jurnaliștii l-au asaltat cu întrebări pe ministrul Virgil Popescu, însă nu au putut afla prea multe detalii despre OUG. Iată dialogul:

Reporter: Care ar fi acest timp pe care îl dăm benzinăriilor?

Virgil Popescu: Vă spun o părere personală, ceea ce mi-aş dori eu – ca începând de mâine să vedem scăderi de preț, pentru că aplicaţiile informatice pot fi modificate relativ repede.

Reporter: Pot să fie benzinării care să decidă să nu facă acest lucru de mâine? Azi să facă, spre exemplu, în ultimele două luni sau în ultima lună?

Virgil Popescu: În această perioadă există posibilitatea de conformare voluntară. Pe toată această perioadă, unii pot să vină mai devreme, alţii pot să vină mai târziu.

Reporter: Deci, putem să mergem la o benzinărie astăzi, adică mâine, să avem o reducere de 50 de bani la litru, iar peste două zile să mergem la aceeaşi benzinărie şi să nu fie acea reducere.

Virgil Popescu: Nu, nu. Poate să fie la altă bezinărie, la alt brand care nu va aplica această reducere.

Reporter: Adică benzinăriile, care îşi asumă de la început, începând de mâine sau de poimâine, că vor face acest lucru, trebuie să meargă până la finalul perioadei, adică trei luni de zile?

Virgil Popescu: Este o conformare voluntară, nu este obligativitatea nimănui. E o conformare voluntară, presupune conformare sau renunţarea la acea conformare. Din ceea ce cred eu – iar ca o părere personală – este că cine se înrolează, să zicem aşa, voluntar în a respecta această ordonanţă şi a o aplica, o va face până la final.

Reporter: Dar putem să ajungem în situaţia în care după două săptămâni, benzinăria la care alimentăm de principiu să nu mai facă această reducere.

Virgil Popescu: Să mergem la altă benzinărie, care face această reducere.

Reporter: Vorbeaţi de 70-80% dintre benzinăriile care vor aplica.

Virgil Popescu: Cred că mai mult, pentru că la marile lanţuri şi n-aş vrea să le dau numele aici, marile lanţuri au o cotă de piaţă de 80-90%.

Reporter: Cei din PSD insistă pe o plafonare a preţului la combustibili, dacă această variantă cu această reducere nu funcţionează. Este luat în acest moment în calcul în cadrul ministerului pe care îl conduceţi?

Virgil Popescu: Din moment ce avem pe masă ordonanţa aprobată de către guvern, eu cred că trebuie să mergem pe principiul bunei-credinţe să vedem cum merge această ordonanţă. Eu, personal, nu sunt adeptul plafonărilor.

Reporter: Domnule ministru, de ce veţi ţine cont, atunci când veţi analiza dacă sunt sau nu cauze nejustificate pentru creşterea preţului?

Virgil Popescu: Cu mare drag v-aş răspunde la această întrebare, dar competenţa pentru acest lucru este a unei autorităţi care este în coordonarea Ministerului Economiei sau a Consiliului Concurenţei.

Reporter: Şi procedural ce veţi face? Semnalează cineva că a crescut preţul la pompă sau şi mai mult, nu semnalează nimeni, cum s-a mai întâmplat şi oamenii văd o creştere la pompă. Cum intervin autorităţile şi mai ales de ce ţin cont, atunci când analizează acest preţ?

Dan Cărbunaru: Dacă îmi permiteţi să intervin, pentru că am discutat cu preşedintele ANPC chiar înainte de a intra în briefing cu dumneavoastră, pentru a verifica nivelul de pregătire al autorităţii în acest context. Mi-a dat asigurări că oamenii pe care îi conduce, angajaţii ANPC, sunt pregătiţi să preia sesizări. Vă reamintesc ANPC a intervenit chiar şi fără să fi avut un cadru legal atât de ferm ca acum, preluând sesizări sau mergând din oficiu să verifice situația din teren, ca atare, cu atât mai mult cu cât au acum această ordonanță de combatere a speculei, dublată de ordonanța dedicată prețurilor la carburanți, vor prelua atât sesizări, dar vor merge și în teren, proactiv, pentru a verifica ce se întâmplă. Sigur, componenta tehnică a justificării prețului, care este, în egală măsură, un produs al analizelor pe care le poate desfășura ANAF sau pe care le pot furniza la cerere chiar cei care comercializează carburanți, va sta la baza deciziilor pe care ANPC le va lua.

Reporter: Domnule Cărbunaru, nici una din cele două ordonanțe amintite nu stipulează clar care sunt cauzele justificative sau nejustificative. Deci, dumneavoastră ne spuneți, practic, că niște agenţi vor primi sesizările și le vor analiza. Dar ei nu au cadrul legal să fac asta. Nu au efectiv niște principii directoare. Asta înseamnă că la un moment dat o evaluare poate să fie într-un fel, o evaluare în alt fel. Totul este incert. De ce în acest moment, care este…?

Dan Cărbunaru: Au un cadru legal mult mai clar și mult mai aşezat.

Reporter: Care este? Spuneţi-ne, vă rog, câteva precizări din el, câteva elemente clare.

Dan Cărbunaru: Au o ordonanță de combatere a speculei și o ordonanță care vizează situația prețurilor la carburanți în care se face trimitere la ordonanța de combatere a speculei, inclusiv cu aceste situații de interzicere a revânzării de produse sau a creșterilor nejustificate de preț. Sunt convins că ANPC vă poate descrie mecanismul tehnic pe care îl aplică, într-o manieră mult mai concretă și mai apropiată de ceea ce doriţi şi dumneavoastră să aflaţi.

Reporter: De ce nu a vrut guvernul să detalieze, printr-o hotărâre, cum se va aplica exact această măsură antispeculă, pentru că aveți deja o ordonanță adoptată de câteva săptămâni, de ce să nu fie clară acum și pentru benzinari și pentru /…/?

Dan Cărbunaru: Ordonanța oferă un cadru legal specialiștilor care răspund de această chestiune, în cazul nostru ANPC, care au la îndemână procedurile legale de a analiza ce înseamnă creștere nejustificată de preț și, bineînțeles, să aplice și sancțiunile care sunt necesare într-o astfel de situație. Mulțumesc!

Reporter: Bună ziua! Ați putea să detaliați puțin cât de scurtă să fie perioada asta în care operatorii ar trebui să facă reducerile, că nu e foarte clar? E vorba de schimbări la sistemele informatice. Data trecută au apărut…

Virgil Popescu: Cu toată buna credință, vă spun o părere personală, eu cred că începând de mâine ar putea. Nu cunosc ce înseamnă sistemele informatice ale lanțurilor de benzinării, dar cred că, de mâine, ar putea deja să înceapă prețurile reduse în anumite lanţuri de benzinării. Haideţi să așteptăm pentru ziua de mâine.

Reporter: Şi statul va fi practic cu ochii pe benzinării. Cam cât timp va fi cu ochii până la momentul în care ar considera ei că e nevoie de ordonanța antispeculă? Cât le daţi – o zi două, luni, până luni?

Virgil Popescu: V-am explicat. Ministerul Energiei nu coordonează ANPC, deci pe partea de antispeculă, cu tot respectul şi cu toată buna-credinţă, nu pot să mă pronunţ. Ar trebui, părerea mea, să aveţi o discuţie cu ANPC, pentru că sunt foarte deschişi şi aţi văzut că intervin foarte repede atunci când va fi cazul. Eu le mulţumesc pentru tot ce au făcut pe zona de energie pentru că au fost foarte prompţi şi nu au avut la data respectivă un cadru legislativ.

Reporter: Dacă până luni nu vom vedea reduceri substanţiale, vor fi trimişi, nu ştiu, inspectorii ANPC, Consiliul Concurenţei pe la benzinării să, nu ştiu, controale pe antispeculă sau pe alte pârghii legale? Luaţi în calcul asta sau să veniţi cu o altă măsură, în afară de această compensare, mai repede decât cele trei luni aferente acestei ordonanţe?

Virgil Popescu: Haideţi să nu punem carul înaintea boilor. Haideţi să vedem în următoarele zile, mâine, ce se întâmplă, poimâine. Şi eu am convingerea personală, repet, că vom avea o reacţie în piaţă, o reacţie pozitivă.

Reporter: Domnule ministru, cum vor şti oamenii dacă beneficiază sau nu de această reducere? Va fi evidenţiată pe ce?

Virgil Popescu: Apare pe bonul fiscal. Apare pe totem, aşa scrie în ordonanţă, deci, o să vadă la benzinării preţul redus. Şi pe bonul fiscal o să vadă reducerea.

Reporter: Din calculele, din analizele pe care le aveţi, vă aşteptaţi la eventuale creşteri de preţuri? Ce spun analizele? Am putea să vedem că mai creşte preţul?

Virgil Popescu: Este foarte complicat a face predicţii în momentul de faţă. Vă pot spune că, în ultima săptămână, nu am asistat la creşteri de preţuri, nu am asistat la creşteri de cotaţii. A fost aşa pe un oarecare plafon, dar în contextul actual cu războiul din Ucraina şi cu cerere mare de produse petroliere în Ucraina, pentru că până la urmă, cererea dictează acest preţ, iar România consumă 6,2 milioane de tone de motorină şi 1,7 milioane de tone de benzină.

Producem mai multă benzină decât consumăm, dar producem mai puțină motorină, cam la jumătate. Suntem dependenți de importuri de motorină. Și nu că nu producem că nu putem produce, aceasta este capacitatea tehnică. Dintr-un baril de petrol iese mai multă benzină, mai puțină motorină și mai puțin /…/. Aceasta este tehnica. Și atunci trebuie să importăm, iar importul se face la o cotație regională. Pe această cotație regională licitează și cei care vând în Ucraina și România și Grecia și Bulgaria, toate țările din regiune. Aceasta este problema noastră, ca să spunem așa. Cotația motorinei a crescut mult mai mult decât cotația barilului de petrol. Ca să vă faceți o idee, dacă era 700 și ceva de dolari tona în ianuarie, acum este 1.300 și ceva. Deci a crescut foarte mult pe această perioadă de când a izbucnit războiul, practic, din 25 februarie. De acolo a crescut prețul și atunci, dacă nu imporți, ai penurie, dacă imporți, ai prețul care este.

Reporter: Mai am eu o singură întrebare. În această seară se va organiza un protest destul de mare față de prețul la carburanți. Ce le transmiteți dumneavoastră oamenilor care vor ieși în stradă?

Virgil Popescu: Să aibă încredere că ordonanța va fi aplicată de cât mai multe lanțuri de benzinării.

Reporter: Bună ziua! Vreau să vă întreb un lucru clar: dacă benzinarii nu vor scădea, se scade totuși prețul cu 0,25 sau nu?

Virgil Popescu: Nu, ordonanța prevede că atunci când benzinarii își asumă scăderea cu 50 de bani, 25 de bani sunt suportați de la bugetul de stat.

Reporter: Deci depinde de benzinari dacă se scade cu 0,50?

Virgil Popescu: Fiind o conformare voluntară, depinde de /…/… Se conformează în această regulă de 50 de bani.

Iată și precizările Guvernului:

Din reducerea totală de 50 de bani,  25 de bani vor fi susţinuţi de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanţe, şi 25 de bani de către companii, fiind o cheltuială deductibilă.

Măsura intră în vigoare la 1 iulie și va fi aplicată până la 30 septembrie a.c.

Pe toată perioada de aplicare a măsurii, operatorii economici care comercializează carburanți vor afișa prețul care include această reducere de preț, iar în sistemul de gestiune și la pompă va fi înscris prețul de vânzare fără reducerea comercială. Reducerea acordată va fi evidențiată în mod distinct pe documentele fiscale aferente vânzărilor, bonuri fiscale și/sau facturi.

Compensația de 0,25 lei/litru se stabilește și se individualizează de către operatorii economici respectivi într-o declarație al cărei model se aprobă prin ordin al președintelui ANAF. Declarația se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a acordat reducerea și reprezintă și cerere de restituire.

Suma declarată se înregistrează într-un cont de venituri distinct și se compensează cu obligațiile fiscale ale debitorului potrivit art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, iar verificarea sumelor declarate se realizează de organele de control din cadrul ANAF, pe baza analizei de risc.

Ordonanța interzice totodată revânzarea carburanților achiziționați cu aplicarea acestui sistem de compensare și stabilește amenda în cuantum 50.000 lei până la 500.000 lei pentru încălcarea acestei prevederi de către persoane juridice, respectiv, amendă în cuantum de 5.500 lei la 11.000 lei pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice.

124 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv