Comisiile reunite de buget-finanțe din Camera Deputaților și Senat au dat, miercuri, aviz negativ pentru execuția conturilor bugetare ale TVR și Radio România din anii 2018 și 2019, ținând cont de constatările Curții de Conturi, dar și de votul politic.

Georgică Severin

S-au înregistrat 23 de voturi pentru aviz negativ şi 14 voturi împotrivă în cazul contului de execuţie bugetară din 2018, respectiv 23 de voturi pentru aviz negativ şi 15 voturi împotrivă, pentru cel din 2019.

Parlamentarii coaliției de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR au dat aviz negativ, în timp ce parlamentarii PSD și AUR i-au sprijinit pe șefii celor două instituții media publice, Doina Gradea și Georgică Severin, care au prezentat în fața comisiilor reunite modul în care au gestionat bugetele.

Preşedintele-director general al SRTV, Doina Gradea, a amenințat chiar în ședință că va contesta deciziile:

„Vreau să vă spun că eu constat cu uimire că deciziile politice au fost luate şi, practic, acum este o procedură prin care doriţi să asiguraţi că acele declaraţii politice de demitere a noastră sunt în regulă, din punct de vedere procedural, dar decizia a fost deja luată. Ceea ce este imoral, ilegal şi solicit ca orice decizie luată astăzi să fie motivată foarte clar, pentru că voi contesta aceste decizii în cazul în care nu sunt reale, bazate pe lucruri reale”.

Raportul nefavorabil va merge la plenul reunit al Parlamentului, unde va avea loc votul final, iar Gradea și Severin vor fi demiși.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version