În plină epidemie de coronavirus (COVID-19), PMP cere Guvernului Orban să impoziteze pensiile speciale și să taie cu 30% indemnizațiile parlamentarilor.

“Ca de normalitate şi solidaritate, se impune tăierea cu 30% a salariilor şi indemnizaţiilor miniştrilor, parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consilierilor locali şi judeţeni. Vorbim de o economie la buget de aproximativ 50 de milioane de euro lunar, ceea ce se poate traduce în 1.000 de ventilatoare mecanice care pot fi aduse încă din prima lună în România. Nu rezolvăm problema economică macro, dar putem rezolva probleme punctuale (…)”, declară Cătălin Cristache, vicepreședintele PMP. într-un comunicat de presă.
 
În privința impozitării pensiilor speciale, el este de părere că “nu există vreun moment de susţinere populară mai favorabil decât acum pentru a rezolva problema”.
 
„Iar aceasta se poate face prin impozitarea cu 30% a tuturor acestor venituri. Fără calcule complicate, fără deduceri, fără birocraţie. Vorbim de o economie de minimum 40 de milioane de euro lunar, ceea ce înseamnă 800 de ventilatoare mecanice. Ştim foarte bine, încă de pe vremea guvernării Boc, că există jurisprudenţă a CCR care a constatat că impozitarea pensiilor este constituţională”, arată Cristache.
 

Potrivit acestuia, cele mai simple soluții ar fi emiterea a două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului Orban. Vicepreședintele PMP susține că “dacă Guvernul nu va da curs acestei solicitări” va iniția două proiecte legislative în acest sens la începutul săptămânii viitoare.

 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version