Partidul Mișcarea Populară (PMP) – filiala Timiș se delimitează de Valeriu Lupu, pe care l-a propus – iar premierul Ludovic Orban l-a numit – secretar de stat la Ministerul Transporturilor, acesta fiind prins beat la volan. Precizăm că Lupu este un traseist politic (fost PDL-ist, fost PNL-ist). În 2016, pe când era viceprimar al comunei Bărcănești, a candidat din partea partidului lui Orban pentru funcția de primar al acestei localități.

Preşedintele PMP Timiş, Cornel Sămărtinean, a anunţat, vineri seara, că organizaţia se delimitează de orice incident în care sunt implicaţi membri ai partidului şi susţine că Valeriu Lupu şi-a înaintat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

“PMP Timiş se delimitează de orice acţiune/incident în care sunt implicaţi membrii/susţinătorii PMP şi asigură cetăţenii de integritatea şi onestitatea membrilor săi, indiferent de poziţii şi funcţii. Orice încălcare a legii şi a moralei creştine nu este tolerată. În urma evenimentului creat, domnul Lupu Valeriu şi-a înaintat demisia cu data prezentei din funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. Pe această cale, ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate”, arată Cornel Sămărtinean, într-un comunicat.

Anunțul privind demisia vine după ce premierul Ludovic Orban a declarat că îl va demite pe Lupu.

Prins beat la volan, secretarul de stat Valeriu Lupu (PMP) va fi demis de premierul Orban

Numit în luna noiembrie 2019 secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valeriu Lupu a fost prins de polițiști beat la volan, după ce a lovit o mașină în parcare, iar pentru că a refuzat proba alcooltest și prelevarea de probe biologice, are acum deschis dosar penal.

Secretar de stat la Transporturi, prins beat la volan. A refuzat alcooltestul și are dosar penal

PMP l-a vrut pe Lupu membru în Guvernul Orban și s-a făcut de râs. Fost PNL-ist, Valeriu Lupu este un personaj controversat: în 1995, când era director al Banat Air, un avion al companiei s-a prăbușit la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul din Verona. Accidentul s-a soldat cu 48 de morți, iar rudele victimelor l-au acuzat pe Lupu că nu a aprobat degivrarea avionului înainte de decolare, pentru a economisi bani. 

PMP Timiș avea altă părere, după numirea lui Valeriu Lupu în funcția de secretar de stat la ministeru transporturilor:

„Subliniem faptul ca, la desemnarea dlui. Lupu in aceasta functie, sa avut in vedere:

În primul rand profesionalismul acestuia, a carui experienta profesionala nu poate fi pusa la indoiala, intrucat in ultimi 35 ani a activat in domeniu aeronautic, fiind absolvent al ACADEMIEI MILITARE DE AVIATIE, Sectiunea – Aviatie Civila, Specializarea – Control Trafic Aerian, studii completate cu FACULTATEA DE ELECTROTEHNICA SI TELECOMUNICATII, Specializarea – Inginer Transporturii si Telecomunicatii din cadrul Institutului Politehnic Timisoara; Subsecvent au fost absolvite Cursuri specifice Managmentului SIGURANTEI TRAFICULUI AERIAN, precum si Cursuri specifice Managementului SECURITATII AERONAUTICE;

Ø Faptul ca paleta activitatilor desfasurate de dl. Lupu, in toti acesti ani, a vizat principalele domenii aflate in sarcina Ministerului Transporturilor – Sectiunea Aviatie, respectiv:

  • Managementul Traficului Aerian;
  • Managementul Companiilor Aeriene;
  • Managementul Operatiunilor Aeroportuare;

In acest context, anumite informatii cu caracter defaimator, ce vizeaza un tragic accident din 1995, petrecut pe Aeroportul Verona, nu are nici o relevanta, intrucat:

1) Societatea Banat Air Service, condusa de dl. Valeriu Lupu, a inchiriat un zbor charter ce urma sa fie executat de compania ROMAVIA. Toate responsabilitatile privitoare la desfasurarea zborului respectiv, reveneau companiei ROMAVIA.

2) Dovada acestui fapt, o reprezinta faptul ca concluziile COMISIEI DE ANCHETA din ITALIA, au evidentiat in mod clar, faptul ca nici un moment Banat Air Service sau dl. Lupu Valeriu, nu au avut nici o vina, intrucat nu aveau responsabilitati cu privire la desfasurarea acelui zbor.

Concluzia finala este ca nici compania Banat Air Service si nici dl. LUPU Valeriu personal, nu au avut ca si consecinta responsabilitati juridice sau penale in legatura cu acea catastrofa.

In acest context, consideram ca unele informatii aparute in spatiul public, vizeaza doar defaimarea persoanei dlui Lupu Valeriu si are legatura cu numirea acestuia in calitate de secretar de stat” (sursa comunicatului: Pressalert.ro).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version