PNL a atacat joi la Curtea Constituțională modificarea operată de majoritatea parlamentară PSD+ALDE, săptămâna trecută, prin care infractorii condamnați la pedepse de până la 5 ani de pușcărie, pentru fapte fără violență, să facă închisoare la domiciliu.
Sesizarea de neconstituționalitate a fost semnată de 60 de parlamentari liberali.
PNL arată că majoritatea parlamentară a ignorat o decizie precedentă a CCR care declara actul normativ neconstituţional în integralitatea lui şi nu l-a respins.
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind adoptată cu nerespectarea deciziei nr. 561/2018 a Curţii Constituţionale”, se precizează în sesizarea semnată de 60 de parlamentari PNL.
Liberalii arată că legea încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României referitoare la „caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor CCR, fiind, în integralitatea sa, neconstituţională”.