PNL a sesizat, miercuri, Avocatul Poporului pentru a contesta la CCR a Ordonanței 4/2017 privind supraimpozitarea contractelor de muncă part-time, invocând încalcarea a cinci articole din Constituție.

Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban, care a enumerat cele 5 articole:

“(…) Articolul 1 privind supremația Constituției și a legilor țării, deoarece sunt încălcate două legi – a transparenței în administrația publică, Legea 52/2003, de asemenea este încălcat chiar Codul fiscal, articolul 4. De asemenea, considerăm că sunt încălcate articolele 16, 41 și 56”.

Ludovic Orban a adăugat că prin ordonanța adoptată recent de Guvernul Tudose este îngrădit dreptul la muncă, pentru că se instituie o discriminare între angajați, dar și între angajați și angajatori.

“Este încălcat articolul 56 care se referă la justa instituire a sarcinilor fiscale. Și considerăm că se impun sarcini fiscale total injuste către angajatorii care sunt puși să plătească. Considerăm că acest act normativ reflectă disperarea Guvernului, foamea de bani și dorința de a scoate bani din piatră seacă de la orice fel de cetățean sau orice fel de companie prin orice fel de mijloace chiar dacă ele sunt contrare Constituției”, a spus Orban.

Ciorbea nu a fost prezent

Întrebat dacă crede că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, va sesiza CCR, Ludovic Orban a răspuns: “Am avut o discuție extrem de serioasă inclusiv pe fond, am argumentat în discuția cu reprezentanții instituției și avem garanția că într-un timp rezonabil Avocatul Poporului va da curs cererii noastre”.

“În mod evident, decizia îi aparține domnului Ciorbea, care nu a fost prezent, fiind în concediu, dar cred că până se întoarce deja un punct de vedere privitor la demersul nostru va exista și nu are niciun motiv să tărăgăneze o decizie privind invocarea excepției de neconstituționalitate privitor la Ordonanța 4”, a adăugat Orban.

Consultanță pentru cei care vor să atace în instanță OG 4

Potrivit acestuia, PNL ia în calcul să ofere consultanță reprezentanților mediului de afaceri dacă vor să atace în instanță actul normativ.

“Se poate ataca în contencios; de asemenea, facem apel la toți oamenii de afaceri, dar și la cetățenii care lucrează part-time, să susțină demersul nostru la Avocatul Poporului, fie formulând propriile solicitări, fie transmițând practic mesaje și susținerea pentru demersul nostru”, a precizat președintele PNL.

Cîțu: Guvernul îi descurajează pe cei care doresc un al doilea job

La rândul său, senatorul PNL Florin Cîțu a declarat că, prin Ordonanța 4, Guvernul încearcă să aducă, pe termen scurt, bani la buget.

“Efectul este acela de a descuraja acei oameni care vor să-și crească veniturile, au un loc de muncă și vor să și-l ia pe al doilea. Vedem că cei care vor să muncească, vor să câștige mai mult sunt penalizați, sunt trimiși în economia gri, iar antreprenorii sunt forțați să-i plătească pe aceștia la negru. Studenții, de exemplu, acum vor avea problemă, sunt mame care vor să lucreze part-time, toți sunt penalizați”, a explicat Cîțu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version