Conducerea PNL a validat vineri după-amiază, în Biroul Executiv (BEx) Național, lista miniștrilor Cabinetului minoritar pe care îl va propune Parlamentului generalul în rezervă cu 4 stele, Nicolae Ciucă, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis.

Pe lista miniștrilor figurează pentru portofoliul Justiției Alina Gorghiu, cea care inițiase în Parlament un proiect de lege – pentru care chiar reușise să obțină o largă majoritate la votul de adoptare în Senat – privind executarea la domiciliu a condamnării la închisoare în cazul pedepselor de până la 7 ani.

Iohannis și Cîțu vor să o impună ministru la Justiție pe Gorghiu, care voia închisoare la domiciliu pentru infractori

Însă Ciucă a recunoscut, chiar în conferința de presă de la finalul ședinței BEx, că nu are nicio șansă la vot în Parlament: „Matematic, Guvernul nu are cum să treacă”.

El a admis, indirect, și faptul că „echipa cîștigătoare” nu l-a lăsat că negocieze refacerea Coaliției: „Mă întrebați pe mine de ce nu am avut un mandat flexibil?”.

În aceste condiții, Cîțu își vede visul de premier interimar, dar continuă cu vrăjelile: „Eu cred că vom găsi o soluție până săptămâna viitoare. Vom discuta cu fiecare parlamentar în parte pentru a da susținere acestui guvern. Acum doi ani de zile, când a fost dat jos Guvernul Dăncilă, părea că nu se poate – și s-a întâmplat”.

Miniștrii propuși de PNL:

  • Dan Vîlceanu – Finanțe
  • Alina Gorghiu – Justiție
  • Lucian Bode- Interne
  • Nelu Tătaru – Sănătate
  • Bogdan Aurescu- Externe
  • Marcel Boloș – Transporturi
  • Raluca Turcan – Muncă
  • Cătălin Predoiu – Apărare
  • Virgil Popescu – Energie
  • Sorin Cîmpeanu – Educație
  • Bogdan Gheorghiu – Cultură
  • Mircea Fechet – Agricultură
  • Robert Sighiartău – Digitalizare
  • Florin Roman – Economie
UDMR primește un minister în plus

UDMR va primi un minister în plus – cel al Fondurilor Europene. Iată cine sunt membrii săi în guvernul propus de Ciucă:

  • Kelemen Hunor – vicepremier
  • Hegedus Csilla – Fonduri Europene
  • Barna Tanczos – Mediu
  • Attila Cseke – Dezvoltare regională
  • Eduard Novak – Tineret

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version