PNL și PSD nu s-au înțeles asupra viitorului prim-ministru, deși s-au pus de acord ca acesta să fie numit prin rotație, de la fiecare partid din noua coaliție la guvernare, însă fiecare dintre cei propuși, Florin Cîțu, respectiv Marcel Ciolacu, dorește să fie primul.
Astfel, ambele partide lasă în seama președintelui Klaus Iohannis decizia de desemnare a premierului, urmând ca șeful statului să o anunțe.
UDMR l-a propus pe Kelemen Hunor prim-ministru, dar cest partid are doar 5% în Parlament,
Însă negocierile nu s-au încheiat, după o săptămână de întâlniri oficiale. Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni dimineață, înaintea ședinței Consiliului Național al partidului, că nu a fost închis capitolul pe Justiție.
„Negocierile nu s-au încheiat. Mai sunt capitole care nu au fost închise”, a precizat el.
La insistențele jurnaliștilor, Grindeanu a nominalizat însă numai capitolul Justiție și propunerea de prim-ministru: „Nu a fost închis capitolul pe Justiție. S-au închis aproape toate capitolele, iar pentru cele care au mai rămas le vom face colegilor noștri informarea”.
În ceea ce privește propunerea de prim-ministru, Grindeanu a spus că membrii conducerii PSD nu și-au schimbat mandatul de a-l propune pe Marcel Ciolacu prim-ministru.
„Acesta este mandatul. Dacă se va schimba aceat mandat, vă vom informa. În momentrul în care, în urma negocierilor, va exista o modificare, vom merge în fața forurilor de conducere ale partidului cu aceasta”, a precizat el.