După ce autoritățile au anunțat că vor să se împrumute de 3,82 miliarde de lei în luna aprilie, fostul premier Victor Ponta vine cu un scenariu uluitor.
Ponta susține că s-a ajuns la această situație pentru că “banii împrumutaţi de România şi aruncaţi pe prostii inutile de către Guvernele Dragnea 1, 2 şi 3 în 2017-2018 ajung deja la suma împrumutată de Băsescu de la FMI în 2010”.
Ponta consideră că oamenii lui Dragnea se împrumută constant “pentru că banii nu sunt investiţi în ceva productiv, ci doar în cumpărarea unor şefi de partid şi unor jurnalişti care să ţină Sistemul de Putere al “Grupului de la Teleorman”! Iar între timp noi suntem ţinuţi prizonieri la televizor cu tot felul de poveşti despre TRECUT (azi, de exemplu, s-a trezit din somn şi Procurorul General “Nea Gusti” Lazăr să cerceteze evenimentele de la Revoluţie). Ce a fost acum 30, 20, 10 ani. Între timp, noi nu avem voie şi nici cum să vorbim despre PREZENT – cum este guvernată ţara, cum doar suntem minţiţi cu tupeu nemărginit despre investiţii care se fac doar în hârtii, despre fonduri europene care se absorb doar în emisiunile tv plătite de câte un ministru, despre salarii şi pensii care cresc în discursuri sforăitoare şi scad odată cu inflaţia şi creşterea tuturor preţurilor”.
Fostul premier este convins și de faptul că “banii o să-i returnăm noi din buzunar, că doar nu o să se apuce acum Dragnea să-și vândă Lacul Belina, firma Tel Drum, casele din Brazilia sau din Teleorman sau de la Sinaia sau vreun domeniu de vânătoare”.