Fostul premier Victor Ponta anunţă că este extrem de nemulţumit de dubla măsură folosită de preşedintele Klaus Iohannis când vorbeşte despre hotărâri judecătoreşti.
Ponta îi reproşează lui Iohannis că merge pe ideea ca hotărârea judecătorească să fie aplicată negreşit în scandalul dintre ANAF şi trustul Intact, amintindu-i că “şi în cazul domnului preşedinte avem o hotărâre judecătorească, definitivă, dată de Curtea de Apel Braşov încă din noiembrie anul trecut şi care nu a fost pusă în aplicare nici până acum”.
Ponta îi transmite lui Iohannis că “trebuie să evacueze în maxim cinci zile casa obţinută prin fraudă şi fals şi să restituie suma de 640.000 de euro încasată ilegal, inclusiv chiria pe 2016”.
Totuşi, fostul premier este sceptic că acest lucru se va întâmpla pentru că “hotărârile judecătoreşti se aplică doar la iobagi. Greu de crezut că se va aplica şi în cazul Domniei Sale – Moşierul. Acuma dumneavoastră ce credeţi? La cine va merge ANAF-ul luni dimineaţa, la prima oră? La Antena 3 sau la domnul preşedinte?”.
Nu în ultimul rând, Ponta le plânge de milă românilor susţinând că “după Băsescu, fost preşedinte care încă ţine casa obţinută ilegal în Mihăileanu, să vină preşedinte Iohannis, care încă ţine casa obţinută la fel de ilegal în Sibiu”.