„La acest moment am dispus deja înăsprirea controalelor și căutăm baza legală pentru a suspenda activitatea celor care nu înțeleg să respecte restricțiile COVID”, a declarat, marți, prefectul Capitalei, Alin Stoica.
El a precizat că nu a convoicat pentru această zi ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență (CMSU0, dar a cerut „măsuri de la toți membrii Comitetului”.
„Aștept și analiza DSP și propuneri. Avem în plan telemunca pentru angajații noștri. Pentru populația generală există deja norme pentru decalarea programului de lucru. Înțeleg că la ora 16.00 există un comitet științific la Ministerul Sănătății. Trebuie să ne gândim la măsuri suplimentare”, a precizat Alin Stoica.
Despre închiderea mall-urilor, el a arătat că „nu am încă o recomandare”. „Aștept recomandări. Bucureștiul are cam 25% din economia națională, trebuie luate în considerare toate aceste elemente. Cei mai mulți dintre membrii Comitetului pentru situații de urgență propun menținerea măsurilor actuale și înăsprirea controalelor, Nu carantinăm, se iau în calcul măsuri care să protejeze mai bine pupulația”, a adăugat prefectul.
Rata de infectare COVID a depășit 6 la mia de locuitori în București, dar guvernanții se tem să mai impună lockdown.