Premierul Marcel Ciolacu va participa luni, la Varna, împreună cu o delegație guvernamentală, la reuniunea trilaterală România-Bulgaria-Grecia.

În marja reuniunii, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere în format trilateral cu omologii săi din Bulgaria, Nikolai Denkov, și din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, precum și întâlniri în format bilateral cu prim-miniștri celor două țări.

La rândul lor, membrii delegației guvernamentale române vor participa la întâlnirile de lucru pe teme de securitate regională, cooperarea în domeniul energiei și al transportului, programate în cadrul evenimentului de la Varna.

„Acest format trilateral reprezintă un factor de consolidare a cooperării între țările noastre și în regiune în domenii de importanță strategică nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Europă, mai ales în acest context complicat pe care îl generează războiul declanșat de Rusia asupra Ucrainei. Întâlnirile pe care le voi avea la Varna vor fi o continuare a discuțiilor pe care le-am avut deja cu omologii mei din Bulgaria și din Grecia și sunt convins că soluțiile pe care le putem găsi împreună în direcția obiectivelor regionale deschid perspective de integrare și pentru proiecte de interes pentru România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, într-un comunicat al Executivului. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version